Puci eșuat în Turcia | Autoritățile promit răzbunare

Data publicării:
turcia parlament oameni - GettyImages-576628008

265 de morţi, majoritatea civili, peste 1.400 de răniţi, aproape trei mii de de militari - unii de rang înalt - arestaţi şi aproximativ 2.800 de judecători şi procurori reţinuţi. Este bilanţul tentativei eşuate de puci din Turcia.

Situaţia rămâne însă tensionată. Asta chiar dacă autorităţile de la Anakara dau asigurări că lovitura de stat a eşuat, iar actuala putere are controlul asupra întregii ţări.

Turcia spune că în spatele atacului se află clericul Fethullah Gulen, aprig opozant al lui Recep Erdogan, care trăieşte în exil în Statele Unite. Preşedintele turc a cerut Washingtonului să-l extrădeze pe predicator. La rândul său, acesta a declarat că puciul eşuat ar fi fost înscenat. Tot Gulen a avertizat că democraţia nu poate fi obţinută printr-o acţiune militară.

Între timp, oficialii de la Ankara au declanşat vendeta în rândul celor implicaţi în tentativa de lovitură de stat, dar nu s-au oprit aici. Pentru pedepsirea autorilor, președintele Recep Erdogan a cerut chiar reintroducerea pedepsei cu moartea.

Deși tentativa de lovitura de stat a fost una militară, în egală măsură repercusiunile autorităților vizează sistemul judiciar. Au fost înlocuiți din funcţie cinci magistraţi ai Curţii Supreme - echivalentul turc al Curţii Constituţionale din România - plus 10 judecători de la o altă instanţă importantă - şi au fost destituiți alţi aproape 2.800 de judecători, în toată ţara. Un membru al Curții Supreme a fost reținut. Toţii sunt suspectați de legături cu gruparea care a organizat puciul, cea care ar fi patronată de clericul Fethullah Gulen, aflat în exil în Statele Unite. Iar cine îi acordă sprijin acestuia din urmă va fi considerat un inamic, a spus premierul turc.

SUA nu și-au lăsat replica prea mult așteptată. Secretarul de stat John Kerry i-a spus omologului său turc că aluziile referitoare la o eventuală implicare americană în complot sunt de natură să afecteze relațiile între doi aliați NATO. În plus Washingtonul a cerut Ankarei să dea dovadă de reținere și să respecte statul de drept în cursul investigațiilor pe care le face în legătură cu tentativa eșuată de puci.

Preşedintele Barack Obama a convocat Consiliul de Securitate al Statelor Unite şi a analizat împreună cu consilierii săi situaţia din Turcia.

Americanii au anunţat că sunt nevoiți să suspende loviturile militare îndreptate împotriva organizaţiei Stat Islamic declanşate de la baza Incirlik. Autoritățile turce spun că și militari de la această bază ar fi fost implicați în puci. Au făcut, de altfel, mai multe arestări.

La 12 ore de la începutul confruntărilor din Ankara şi Istanbul, premierul turc a anunţat triumfător că lovitura de stat a eşuat. De altfel, pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă s-a dovedit că puciştii nu au nici sprijinul cetăţenor, nici al unui părţi mai mari din armată. Preşedintele Recep Erdogan a reuşit să-şi mobilizeze susţinătorii, iar de dimineaţă, zeci de militari care blocau unul dintre podurile de peste Bosfor s-au predat.

Asta este cruzime. Ruşine celor care au făcut asta ţării noastre frumoase. Nu am ce altceva să le spun. Ar trebui să le fie frică de Dumnezeu şi ruşine de cei care urmează cuvântul Domnului. Cine are dreptul să facă asta ţării noastre frumoase?”, a spus unul dintre cei care au apărat în stradă democrația.

Ceea ce s-a întâmplat vineri noaptea reprezintă o pată neagră pentru Turcia. Turcii de rând au apărat democraţia împotriva grupării care a vrut să organizeze lovitura de stat”, a declarat Binali Yildîrîm, premierul Turciei.

Răzbunare

Îi vom vâna pe toţi cei implicaţi în lovitura de stat. Niciunul dintre cei care au trădat naţiunea nu va rămâne nepedepsit”, a promis Umit Dundar, noul şef al Statului Major.

Prima măsură în acest sens a fost luată în stradă, unde mai mulţi pucişti au fost bătuţi de oamenii fideli guvernului. Presa turcă scrie că organizatorii tentativei de lovitură de stat ar fi un fost şef al Forţelor Aeriene şi unul dintre comandanţii forţelor terestre.

„Toată lumea ar trebui să înţeleagă faptul că nimeni nu va putea nesocoti voinţa populară. Niciodată nu vor putea să înfrângă voinţa şi puterea poporului. Membrii acestei structuri paralele sunt acum în mâinile sistemului judiciar turc şi vor fi pedepsiţi aşa cum merită pentru faptele lor”, a promis premierul.

Se anunţă măsuri extrem de dure pentru participanţii la tentativa de lovitură de stat. Premierul turc spune că guvernul ia în calcul reintroducerea pedepsei cu moartea, ca să descurajeze astfel de încercări.

În luptele din Ankara şi Istranbul au fost implicat elicoptere, avioane şi tancuri. Străzile au fost ocupate de blindate, sediul Parlamentului şi palatul prezidenţial au fost bombardate. Aflat în vacanţă în staţiunea Bodrum, Recep Erdogan s-a întors de urgenţă la Istanbul. A fost întâmpinat de sute de susţinători, pe care i-a asigurat că situaţia va reveni la normal.

De altfel, preşedintele Turciei şi-a savurat victoria împotriva puciştilor și sâmbătă. La Istanbul, Recep Erdogan a fost primit cu ovaţii de susţinătorii care erau pe străzi încă de vineri noaptea.

În ciuda acestui optimism afişat de Recep Erdogan, lucrurile sunt departe de a reveni la normal. Dovadă că la doar câteva ore de la clamarea recâștigării controlului, un avion de luptă a lansat două bombe la sediul central al forţelor de securitate, loiale preşedintelui Turciei:

Citiți și:

Reuters: Tentativa de lovitură de stat din Turcia amenință lupta SUA împotriva Statului Islamic
Criză în Turcia. Cine este clericul Fethullah Gulen, „inamicul nr. 1” al lui Erdogan
Lovitură de stat eșuată în Turcia
Unii dintre militarii arestaţi în Turcia spun că nu ştiau că participă la un puci, ci la exerciţii militare
Armata turcă și rolul ei în apărarea valorilor moderne ale țării

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...