Serghei Lavrov / Foto: Mediafax
Avertismentul șefului diplomației ruse a venit la o zi după ce președintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a declarat că violențele din Kiev amenință stabilitatea țării, informează BBC.
Serghei Lavrov a acuzat „guvernele europene” de amestec în treburile interne ale Ucrainei. „Membrii mai multor guverne europene au dat buzna în Piața Maidan și au luat parte la demonstrații antiguvernamentale, într-o țară cu care au relații diplomatice. Acest lucru este pur și simplu indecent”, a spus ministrul de Externe rus.
Protestele de la Kiev au început în noiembrie, după ce Guvernul Ucrainei a amânat semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.
În ultimele zile, manifestanţii pro-europeni s-au înfuriat după ce guvernul a promulgat o serie de legi care înăspresc pedepsele pentru participanţii la proteste.
La Kiev au fost adevărate scene de război, iar cel puţin 100 de oameni, între care 70 de poliţişti, au fost răniţi în confruntări.
Liderul opoziţiei, Vitali Klitschko, a avertizat că preşedintele Viktor Ianukovici ar putea avea soarta lui Nicolae Ceauşescu, dacă nu renunţă la putere.