SĂRBĂTOARE. 24 de ani de la reunificarea Germaniei

Data publicării:
zidul berlinului

Procesul reunificării Germaniei a început la sfârşitul lui noiembrie 1989, la aproape două săptămâni de la căderea Zidului Berlinului. Primul pas a fost realizarea unificării economice şi financiare, care a avut loc în iulie 1990. De asemenea, în scurt timp, legislaţia Germaniei Federale a început să fie aplicată şi în Germania de Est, astfel încât, pe 3 octombrie 1990, Germania a devenit o singură ţară, prin alipirea celor cinci landuri din Estul fost comunist. Cancelarul federal Helmut Kohl este considerat artizanul acestui moment istoric, prin acţiunile sale diplomatice în relaţia cu Moscova.

Germania a fost împărţită după cel de al Doilea Război Mondial în sectoarele controlate de occidentali şi cel ocupat de sovietici. Cele două părţi au devenit Republica Federală Germană, ţară membră NATO şi apoi a Comunităţii Europene, şi Republica Democrată Germană, cu un regim comunist şi controlată de Uniunea Sovietică. De asemenea, Berlinul a fost separat în cele două sectoare, cel vestic, capitalist şi cel estic, comunist, despărţite de celebrul Zid al Berlinului.

La 24 de ani de la reunificare, nu toţi germanii sunt însă mulţumiţi de efectele acestui proces. Potrivit unui sondaj de opinie, jumătate dintre germanii din fostul Est comunist consideră că au profitat de pe urma unificării. Ei consideră că principalul câştig este libertatea de circulaţie. Aproape un sfert dintre cei chestionaţi cred totuși că au avut de pierdut, pentru că ar fi văzuţi drept cetăţeni de rangul doi.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”