România, la președinția Comitetului de Securitate al OSCE

Data publicării:
osce-viena -lp

Sediul OSCE de la Viena FOTO: digi24.ro

Președinția în Exercițiu a OSCE deleagă unui Stat Participant sarcina exercitării Președinției Comitetului de Securitate al OSCE. La solicitarea actualei Președinții în Exercițiu a OSCE – Serbia, România a preluat Președinția Comitetului de Securitate al organizației pe durata mandatului acesteia, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe.

Ţara noastră preia mandatul într-un context extrem de tensionat în care Organizaţia supraveghează negocierile pentru încetarea focului în estul Ucrainei. De asemenea OSCE este unul dintre mediatorii conflictului din Transnistria.

Mandatul va fi exercitat de ambasadorul Cristian Istrate, reprezentantul României la OSCE.

Pe parcursul exercitării Preşedinţiei Comitetului de Securitate, România va acorda o atenţie deosebită combaterii terorismului, criminalității transnaționale organizate şi fenomenului migrației ilegale în spaţiul OSCE, creşterii securităţii cibernetice, combaterii traficului ilegal cu ființe umane şi droguri, management-ului și securităţii frontierelor statelor OSCE în contextul amenințărilor transnaționale, reformei sectorului de securitate şi aprofundării cooperării între autorităţile de aplicare a legii”, se arată într-un comunicat al MAE.

România s-a aflat la președinția OSCE în 2001, când au fost adoptate mandate ale organizației privind combaterea terorismului și activitățile polițienești. 

Ce atribuții va avea România

Cu prilejul Consiliului Ministerial al OSCE din anul 2006 de la Bruxelles, a fost decisă înființarea a trei structuri, subordonate Consiliului Permanent al OSCE, care să reflecte și să structureze activitatea organizației pe cele trei dimensiuni asociate conceptului său cuprinzător de abordare a securității: Comitetul de Securitate al OSCE (Dimensiunea de Securitate), Comitetul Economic și de Mediu al OSCE (Dimensiunea Economică și de Mediu), Comitetul Dimensiunea Umană (Dimensiunea Umană).

Atribuțiile Comitetului de Securitate al OSCE includ: discutarea aspectelor non-militare și politice de securitate, inclusiv implementarea angajamentelor în materie asumate de către Statele Participante OSCE; abordarea unor teme multisectoriale, care au legătură cu aspectele non-militare de securitate; susținerea pregătirilor pentru organizarea Conferinței Anuale de Evaluare a Problematicii de Securitate a OSCE (“Annual Security Review Conference” - ASRC); discutarea unor recomandări adresate Consiliului Permanent al OSCE privind programul de lucru, inclusiv a acțiunilor de punere a practică și urmărire a recomandărilor formulate cu prilejul unor reuniuni relevante etc.

Conform regulilor de procedură ale OSCE, în calitate de structură de lucru informală subsidiară, Comitetul de Securitate al OSCE are autoritatea de a pregăti spre adoptare decizii sau documente cu valoare de soft law pentru toate Statele Participante OSCE, precizează MAE.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Familia din Rusia care a trăit 40 de ani complet izolată de lume: nu auzise de Al Doilea Război Mondial și...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Anca Țurcașiu, val de reacții pe rețelele sociale după ce s-a fotografiat alături de iubit: „Până la urmă...
Film Now
Următorul James Bond „va oferi ceva diferit”. Actorul ales va trebui să aibă în vedere un contract pentru cel...
Adevarul
„Corecția” barbară pe care un bărbat i-a aplicat-o soției: I-a tăiat părul cu toporul, a ras-o în cap şi a...
Newsweek
VIDEO Momentul în care Ucraina atacă prima oară Rusia cu rachete SUA de 10.000.000$. Ce a lovit?
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Banner electoral cu Nicolae Ciucă pe un câmp în apropierea Autostrăzii A2,
Dosar privind finanțarea panourilor pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. Precizările DNA și reacția...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de un cuplu în dormitor, atunci când s-a întors de la muncă: „Doar în Australia poți...
Film Now
Paul Teal, actorul din „One Tree Hill”, a murit la doar 35 de ani. Logodnica lui: „O parte din mine a murit...
UTV
Christina Aguilera, imagine rara alaturi de logodnicul ei, Matt Rutler, si cei doi copii, Max si Summer