REFERENDUM. Elveția va introduce cote pentru imigranți

Data publicării:
elvetia-2

ACTUALIZARE.  Elveţienii au votat astăzi pentru limitarea numărului de imigranţi care pot intra în Ţara Cantoanelor. 

Potrivit rezultatelor preliminare, aproape 51% dintre ei au votat în favoarea unor cote stabilite pentru imigranți la referendumul iniţiat de un partid naţionalist.

Analiştii politici spun că rezultatul votului ar putea constitui un precedent pe continent.

Elveţia nu face parte din Uniunea Europeană, dar a încheiat în 2002 un acord de liberă circulaţie cu blocul comunitar.

După Luxemburg, Ţara Cantoanelor este statul european cu cel mai mare număr de imigranţi raportat la populaţie - 23 la sută.  

____________________

Denumit „Stop imigrării în masă”, referendumul a fost iniţiat de Partidul Poporului, o formaţiune politică naţionalistă. Dacă va fi aprobat, acesta va duce la reducerea numărului de imigranţi care vin în Elveţia prin stabilirea unor limite anuale.

Măsura ar putea constitui un precedent pe continent şi va duce la încetarea acordului de liberă circulaţie semnat între Elveţia şi Uniunea Europeană în 2002.

După Luxemburg, Elveţia este ţara europeană cu cel mai mare număr de imigranţi raportat la populaţie- 23 la sută. Ceea ce a început să-i nemulţumească pe o bună parte dintre elveţieni, mai ales după declanşarea crizei economice care a provocat reducerea locurilor de muncă.

Potrivit ultimelor sondaje, 43% dintre cei care vor merge la vot sunt de acord cu limitarea numărului de imigranți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri