Presa britanică: Adevăratul motiv pentru care primarul Londrei susține ieșirea din UE

Data publicării:
GettyImages-511563218

Oricât a încercat David Cameron să-l atragă de partea proeuropenilor, Boris Johnson a ales tabăra adversă, iar discursul susţinut în faţa presei a demonstrat cât de mare este diferenţa de opinie între cei doi lideri şi cât de repede s-au răcit relaţiile dintre ei. Potrivit The Guardian, Boris Johnson l-ar fi informat pe premier de opţiunea sa prin sms. Şi asta cu doar 10 minute înaintea anunţului public.

Boris Johnson, primarul Londrei: „Eu iubesc Bruxelles-ul, am locuit acolo. Este un oraş extraordinar, un loc minunat. Dar nu trebuie să confundăm lucrurile minunate ale Europei şi vacanţele în Europa şi mâncarea extraordinară şi prieteniile şi orice altceva legat de Europa cu proiectul politic. Voi face campanie pentru ieşirea din Uniunea Europeană pentru că îmi doresc un acord mai avantajos pentru cetăţenii acestei ţări, care să le permită să economisească bani şi să aibă din nou controlul.”

David Cameron, premierul Marii Britanii: „Responsabilitatea mea ca prim-ministru este să vorbesc sincer despre ceea ce cred că este în beneficiul ţării noastre. Nu iubesc Bruxelles-ul, iubesc Marea Britanie.”

Adevăratele intenţii ale lui Boris Johnson sunt analizate atent în aceste zile. Financial Times atrage atenţia că, până nu demult, primarul Londrei pleda public pentru un viitor european al Marii Britanii. Ar fi schimbat tabăra în ultimul moment în interesul propriei cariere politice. El ar fi principalul beneficiar în cazul în care britanicii ar decide, la referendumul din 23 iunie, să părăsească Uniunea Europeană. Este o situaţie în care, scrie tot Financial Times, viitorul lui David Cameron ca premier ar fi pus serios la îndoială. Şi BBC crede că Boris Johnson vrea, de fapt, să ajungă pe Downing Street, la numărul 10.

Boris Johnson, primarul Londrei: „Vă mulţumesc foarte mult tuturor. Forţa fie cu voi! Vă mulţumesc.”

Boris Johnson a intrat în atenţia publică în 2008, când a fost ales primarul capitalei britanice într-o victorie simbolică a conservatorilor în faţa laburiştilor. Stilul de viaţă uşor extravagant, apariţiile relaxate şi discursul colocvial l-au păstrat în centrul atenţiei. E un lider cu atât mai interesant şi mai captivant cu cât s-a detaşat de sobrietatea aproape proverbială a colegilor din Partidul Conservator. L-a ajutat foarte mult şi trecutul său ca ziarist, unul destul de controversat. A lucrat la The Times, de unde a fost concediat pentru că a inventat un citat şi a fost timp de cinci ani corespondentul Daily Telegraph la Bruxelles. Din presă, a intrat direct în politică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Telefonul te urmărește în secret: cele 3 setări ascunse pe care trebuie să le dezactivezi de urgență pentru...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Adevărul despre conflictul dintre Liviu Teodorescu și Marius Moga: „După ce am plecat de la el, am explodat”
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Care sunt cele mai bogate 10 familii din lume. Trei dintre ele conduc propriile țări
Newsweek
Ministrul muncii va demisiona. Mai cresc pensiile în 2025? Indexarea și Mica Recalculare, în aer
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Jerry Bruckheimer, dezvăluiri despre Bruce Willis, la peste 20 de ani de la „Armageddon”: "A fost atât de...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...