Crimeea, ziua întâi după alipire. Tensiunile continuă în peninsulă, dar și la Kiev

Data publicării:
soldati rusi crimeea

Liderii de la Kiev au avut un consiliu național de securitate, au decis să impună vize rușilor, să se retragă din CSI și să ceară ONU să declare Crimeea zonă demilitarizată. Totodată, au anunțat că sunt pregătiți să ofere securitate socială și financiară pentru circa 25.000 de militari și familiile lor care pleacă din Crimeea.

Premierul Arseni Iațeniuk a plecat deja spre Bruxelles ca să semneze, vineri, partea politică a Acordului de asociere cu UE.

Între timp, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, le-a cerut liderilor din Crimeea să-l elibereze pe şeful marinei ucrainene, capturat de militanţi proruşi.

Aproximativ 200 de militanţi proruşi au ocupat miercuri dimineaţa sediul marinei ucrainene din Sevastopol, în Crimeea, fără să se tragă însă vreun foc de armă. După operaţiunea militanţilor proruşi, însoţiţi de reprezentanţi ai forţelor ruse, militarii ucraineni au început să părăsească Comandamentul Forţelor Navale, însă contraamiralul Serghei Haiduk a fost capturat.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că totul s-a încheiat paşnic, fără vărsare de sânge. Totul e în ordine acum”, a declarat un militar ucrainean.

Rușii, ajutați de cazaci

Militarii Moscovei au dat jos însemnele ucrainene şi steagul acestei ţări arborat în unitatea militară şi l-au înlocuit cu cel al Federaţiei Ruse. Asta, în timp ce unităţi de cazaci patrulează la graniţă şi le dau o mână de ajutor soldaţilor ruşi.

„Sunt fraţii noştri, creştini ca şi noi, Crimeea trebuie să facă parte din Rusia aşa cum a fost dintotdeauna. Acum, totul s-a întors la normal şi suntem foarte fericiţi”, a declarat unul dintre ei.

De cealaltă parte a graniţei, militarii ucraineni patrulează şi ei neîntrerupt de-a lungul frontierei. Au adus aici blindate, au săpat tranşee şi aşteaptă să vadă ce se va întâmpla în continuare.

În acest condiţii, şeful NATO se teme că Rusia nu se va mulţumi doar cu anexarea Crimeei.

Este cea mai mare ameninţare la adresa securităţii şi stabilităţii Europei, de la Războiul Rece încoace. Principala noastră preocupare este dacă Putin va merge mai departe de anexarea Crimeei, dacă va interveni în estul Ucrainei”, a spus Anders Fogh Rasmussen.

Tensiuni la Kiev

Situaţia din Crimeea provoacă tensiuni şi la Kiev.

Parlamentari ai partidului de extremă-dreapta Svoboda l-au agresat pe directorul televiziunii de stat şi l-au obligat să demisioneze. Ei sunt supăraţi fiindcă postul a transmis în direct semnarea actului de anexare a Crimeei.

Rusia, însă, continuă netulburată finalizarea procedurii de anexare a Crimeei. Curtea Constituțională de la Moscova a validat în unanimitate tratatul de alipire a Peninsulei la Federația Rusă. Ultimul pas este ratificarea acestui document în Parlament.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri