Ieșirea Marii Britanii din UE ieftinește petrolul dar duce aurul la valoarea maximă a ultimilor doi ani

Data publicării:
bursa

Petrolul de referinţă pe piaţa americană este în declin cu 2,4 dolari, la 47,71 dolari pe baril.

Cotaţia petrolului Brent este în scădere cu 2,39 dolari, la 48,52 dolari pe baril.

Ambele contracte au crescut puternic joi, pe fondul optimismului investitorilor că britanii vor opta pentru rămânerea în UE.

Pe măsură ce au apărut primele rezultate ale votului, dolarului a scăzut sub 100 de yeni pe unitate, pentru prima oară din noiembrie 2013, în timp ce lira s-a prăbuşit cu 8,5%.

După numărarea a circa jumătate din voturi, tabăra Brexit conduce, cu 52% din voturi, în timp ce susţinătorii rămânerii în UE numai 48% din voturi.

Cotaţia aurului cu livrare imediată a avansat cu 7,2%, la 1.347,58 dolari pe uncia, cel mai ridicat nivel atins din martie 2014, fiind tranzacţionat la Singapore la 1.347,48 dolari pe uncia.

”Aurul va fi activul sigur preferent, în urma unui rezultat pentru ieşire”, a declarat Barnabas Gan, analist la compania Oversea-Chinese Banking din Singapore, care estimează că preţul ar putea urca la 1.400 dolari uncia.

Cotaţiile aurului vor fi volatile până rezultatul final al referendumului, consideră Gan.

Voturile au fost numărate în 306 din 382 de regiuni, arătând 12,9 milioane pentru ieşire şi 12,1 milioane pentru rămânere.

Până la finalizarea numărării voturilor, ziua va fi volatilă pentru aur, în special dacă votul va fi strâns, a spus Shane Oliver, director pentru strategie de investiţii în Sydney la compania AMP Capital Investors.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri