Şeful statului se îndoieşte în continuare că GFR va reuşi să strângă banii în puţinul timp rămas până la expirarea termenului limită până la care trebuie finalizată tranzacţia.
Aceste declaraţii vin după ce ministrul Transporturilor Ramona Mănescu a adus în discuţie posibilitatea prelungirii termenului de plată.
„Până pe 4 octombrie, GFR, câştigatorul licitaţiei, trebuie să aibă depozitul de 20,2 milioane de euro. Apoi are 30 de zile să vină cu restul de bani (...) Nu vreau să descurajez investitorul, dar din câte știu eu nu-i va avea. Și atunci se caută tot soiul de tertipuri, cum a fost și acela cu întârzierea semnării contractului”, a spus Traian Băsescu în cadrul unei emisiuni televizate.