Raport de ţară va ajunge în fiecare lună într-un mare centru universitar din ţară, iar studenţii vor avea ocazia să întâlnească o personalitate de pe scena publică din România.
Bancherul Mişu Negriţoiu este economist, fost ministru şi astăzi preşedintele unei bănci importante. Fost absolvent de succes al Academiei de Studii Economice, acum i-a venit rândul să răspundă la întrebările actualilor studenţi.
Cum au fost pentru absolventul eminent primele ieşiri în lumea liberă?
„Veneai dintr-o lume comunistă, erai catalogat de la trecutul frontierei până la suspiciunea că trebuie să fi fost ceva cu tine, să fi făcut asta”, a povestit Mișu Negrițoiu. El a relatat și o întâmplare relativ bizară: „Eram pe o autostradă, mergeam destul de repede și m-a oprit (poliția), din cauza vitezei probabil. Și aveam o legitimație diplomatică. Și m-a întrebat ce e cu mine. I-am spus că sunt din România și m-a întrebat: Are you a spy? (Ești spion? - n.r.)”.
Unele întrebări nu au fost deloc uşoare pentru invitatul Sandei Nicola.
Care sunt mulţumirile unui om care a atins vârful în profesia sa? Ce înseamnă fericirea?
„Ce întrebare dificilă! Probabil aici iar e diferența între generația mea și voi. Am zis mai devreme că sfatul nostru, al generației mele, e să faceți ce vă place, să vă concentrați pe ce vă place, să încercați de mai multe ori. Spre deosebire, eu nu am făcut neapărat ce îmi place, ci mi-a plăcut ce am făcut. Așa cum nu știu de unde vine prenumele meu, probabil am venit la ASE tot dintr-o întâmplare. Dar mi-a plăcut. Și zic că dacă mi-a plăcut ce am făcut am fost fericit, mulțumit”, a răspuns Mișu Negrițoiu.
Întrebările incomode au continuat: Cum funcţionează politica de la noi după 25 de ani de la căderea comunismului? De ce nu ați ramas in politică?
„... Am simțit că politica nu se face profesionist. Se face sentimental. Politica e arta compromisului, dar până unde?”, a explicat Mișu Negrițoiu.
Cum arată astăzi România din punct de vedere economic şi ce ar trebui să învăţăm din trecut?
„Cred ca românii și vor, și știu să facă bani. Cred că au făcut. Dacă se păstra clasa de mijloc din anii '30 probabil acum România era mai departe”, spune președintele ING Bank România.
El a explicat și de ce copiii săi au ales să facă școala și să trăiască în Statele Unite, de unde i se trage prenumele „Mișu”, cum a fost întâlnirea cu Bucureștiul în studenție sau unde vede România pe harta economică și financiară a lumii. Urmăriți-i comentariile în materialele video de mai jos: