Blaga a spus, după şedinţa BPN al partidului, că transmite în numele PDL sincere condoleanţe familiilor care au avut victime în tragedia din Muntenegru şi că nu poate să nu remarce „noile dovezi de incompetenţă ale autorităţilor române, care au reacţionat extrem de târziu în această situaţie", relatează Mediafax.
„Aş dori ca în numele PDL să transmitem sincere condoleanţe familiilor care au avut victime în tragedia din Muntengru. Suntem alături de fiecare familie care şi-a pierdut pe cineva grav şi alături de cei care s-au accidentat, unii dintre ei fiind într-o situaţie gravă. Pe de altă parte, nu putem să nu remarcăm noile dovezi de incompetenţă ale autorităţilor române şi faptul că au reacţionat extrem de târziu în această situaţie", a spus Blaga.
El a adăugat că nu este prima dată când se întâmplă acest lucru, amintind de tragedia din Algeria, unde MAE condus de Titus Corlăţean s-a comportat la fel, „dând dovadă de cinism şi incompetenţă crasă".
„În această situaţie, la două ore după ce ministrul Corlăţean trimitea comunicate referitoare la excelentele lui calităţi de fotbalist, aflăm că premierul a fost informat după cinci ore, nu de dânsul, ci de Raed Arafat. Asta spun comunicatele oficiale", a arătat Blaga.
El a adăugat că, „dându-şi seama de ridicolul în care se află, Guvernul foloseşte această tragedie ca un element electoral".
„Cerem în această cauză demisia imediată, pentru incompetenţă şi lipsă de procedură la nivelul MAE, a domnului ministru de Externe Titus Colăţean", a adăugat Vasile Blaga.
Citiți și Ministrul Corlățean a întârziat la conferința de presă din Muntenegru. Acorda un interviu unei televiziuni din România