Peste 100 de turiști cu toxiinfecție alimentară într-un hotel al Ministerului de Interne

Data publicării:
hol spital


Actualizare 20.30. Creşte numărul persoanelor intoxicate la hotelul ministerului de interne. De ieri seară şi pînă azi, cifra celor care au avut nevoie de ajutorul medicilor a depăşit deja 100. Oamenii s-au simţit rău după ce au mîncat la restaurantul unităţii. Cei mai mulți dintre turiștii afectați sunt copii.

Șapte persoane sunt încă spitalizate.

________________________

Simptomele turiştilor au început să apară la aproximativ o oră după ce au luat masa la restaurantul hotelului Meridian, acolo unde mănâncă nu mai puţin de 600 de persoane în fiecare zi.

Copii şi adulţi au început să acuze dureri de burtă, scaune diareice şi vărsături. Nimeni nu a observat nimic suspect la alimentele servite la masă, în afară de faptul că erau prea condimentate.

Serviciul de Ambulanță Constanța a fost solicitat la numărul unic 112, iar medicii au acordat asistență medicală pe loc în cazul a 40 de persoane.

Șapte persoane au fost transportate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța, fiind vorba despre patru adulți și trei copii.

Pacienții au declarat că au servit la masă mâncare de fasole, iar la desert, prăjituri.

Ancheta epidemiologică a fost deja demarată de Direcţia Medicală a Ministerului de Interne.

Citiți și: 

Toxiinfecţie alimentară în Mamaia. Mai mulţi clienţi ai unui hotel au ajuns la spital

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Ce pensie are Angela Merkel, după 16 ani la conducerea Germaniei
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
Hugh Jackman, alături de fiul său, în vacanță, în Australia. Copiii actorului încearcă să se adapteze la noua...
Adevarul
Un șofer a urcat cu un BMW pe pârtie, la Borșa. Reacția internauților: „Întrebarea e ce caută oamenii cu...
Newsweek
Cu câți bani se încarcă voucherul de alimente în 2025? Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii?
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025