Elena Băsescu a fost implicată într-un accident rutier
UPDATE 16.00 Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, Elena, nu prezintă probleme de evoluţie a sarcinii, după accidentul rutier în care a fost implicată marţi după-amiază, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţii Spitalului Universitar Bucureşti.
Potrivit surselor citate, Elena Băsescu a fost adusă de un echipaj SMURD la Spitalul Universitar, unde, în urma investigaţiilor, medicii au concluzionat că pacienta nu are probleme de sănătate în urma accidentului, inclusiv în ceea ce priveşte evoluţia sarcinii.
Accidentul s-a produs în Piaţa Charles de Gaulle din Bucureşti, în jurul orei 14.30, după ce un bărbat aflat la volanul unui autoturism de teren nu ar fi cedat trecerea şi s-a ciocnit cu maşina condusă de Elena Băsescu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.
Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu este însărcinată în luna a cincea.
Fiica președintelui, Elena Băsescu, a fost implicată într-un accident de circulație. Accidentul a avut loc în Piața Charles de Gaulle din Capitală. Maşina acesteia a fost acroşată de un şofer neatent.
Elena Băsescu nu a fost rănită. Cu toate acestea, fiica preşedintelui a hotărât să meargă la Spitalul Universitar, mai ales că este însărcinată.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News