Proiect: limite privind conţinutul ţigaretelor electronice şi noi reguli privind etichetarea acestora

Data publicării:
tigari electronice
FOTO: Gulliver/ Getty Images

 

 FOTO: Gilliver/Getty Images

Schimbările preconizate se referă la introducerea unor noi reglementări ale produsele din tutun și produselor conexe care reflectă progresele științifice, evoluțiile pieței și obligația de a pune în aplicare Convenția-cadru pentru controlul tutunului a Organizației Mondiale a Sănătății (CCCT) din mai 2003, ale cărei dispoziții sunt obligatorii pentru Uniune și statele sale membre, se arată în Nota de fundamentare a proiectului.

1. Monitorizarea nivelurilor maxime ale emisiilor (gudron, nicotină, monoxid de carbon și alte emisii ce urmează a fi stabilite) ţigaretelor introduse pe piaţă sau fabricate în România, iar în viitor se vor avea în vedere și celelalte produse din tutun. Măsurarea emisiilor se va face în laboratoare agreate și monitorizate de minister, dar independente de industria tutunului, cu utilizarea ca referință a standardelor ISO relevante. Astfel, va fi necesară înființarea unui laborator pentru testarea acestor emisii coordonat de Ministerul Sănătății.

2. Raportarea de către producători și importatori cu privire la ingredientele utilizate în procesul de fabricație, la emisiile produselor din tutun și la date privind volumul vânzărilor de produse din tutun în România, per tip și marcă. Noul format de raportare urmează a fi elaborat și aprobat prin acte de implementare de către Comisia Europeană.

Ministerul Sănătăţii va percepe producătorilor şi importatorilor de produse din tutun tarife proporţionale pentru primirea, stocarea, prelucrarea şi analizarea informaţiilor transmise. În plus, producătorii şi importatorii de produse din tutun introduse pe piața din România au obligaţii de raportare extinsă pentru anumiţi aditivi conţinuţi în ţigarete şi în tutunul pentru rulat (” lista prioritară a aditivilor”), aditivi ce urmează a fi stabiliți de Comisia Europeană prin act de implementare sau/ și de Ministerul Sănătății. Evaluarea informațiilor despre acești aditivi prioritari, oferite de producători și importatori, poate fi realizată de un organism ştiinţific independent inter pares, la solicitarea Ministerului Sănătății, care poate percepe tarife proporționale pentru această evaluare. Ministerul Sănătăţii aplică măsurile legale necesare pentru asigurarea confidenţialităţii acelor informații care sunt indicate a fi secrete comerciale de către producătorii şi importatorii de ţigarete şi tutun de rulat introduse pe piaţa din România, și publică pe site-ul propriu de internet informațiile indicate a fi publice.

3. Reglementarea ingredientelor ce pot fi utilizate în produsele din tutun. În acest sens, se interzice punerea pe piață a ţigărilor şi tutunului de rulat ce au o aromă caracteristică (adică au un miros sau un gust diferit de cel al tutunului, care este perceptibil în mod clar, care este determinat de un aditiv sau de o combinaţie de aditivi, incluzând neexhaustiv fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri, mentol sau vanilie, şi care este perceptibil înainte sau în timpul consumării produsului din tutun), sau care au arome în filtre, hârtie, ambalaj, capsule sau în orice caracteristică tehnică care permite modificarea mirosului sau a gustului produselor din tutun respective sau modificarea intensităţii arderii.

Filtrele, hârtiile şi capsulele din țigarete nu conţin tutun sau nicotină.

Se interzice punerea pe piață și a tuturor produselor din tutun care conţin aditivi “speciali” (precum vitamine, cofeină, taurină, aditivi care creează impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătăţii sau că prezintă riscuri mai mici pentru sănătate, sau care sunt asociaţi cu energia şi vitalitatea, care colorează fumul, care facilitează inhalarea sau absorbţia nicotinei, care au proprietăţi cancerigene, mutagene sau asupra funcției de reproducere - CMR), sau aditivi în cantităţi care amplifică efectele toxice, potenţialul de dependenţă sau proprietăţile CMR. Ministerul Sănătăţii percepe producătorilor și importatorilor de produse din tutun tarife proporţionale pentru a evalua dacă un produs din tutun prezintă o aromă caracteristică, dacă au fost utilizaţi aditivi interzişi sau arome interzise, precum şi dacă un produs din tutun conţine aditivi în cantităţi care cresc în mod semnificativ şi măsurabil efectul toxic, potenţialul de dependenţă sau proprietăţile CMR ale produsului respectiv.

4. Etichetarea produselor din tutun se modifică substanțial. Astfel, etichetarea produselor din tutun pentru fumat va trebui să cuprindă un avertisment general (”Fumatul ucide”, pe 50% din faţa laterală), un mesaj de informare (“Fumul de tutun conţine peste 70 de substanţe care cauzează cancer”, pe 50% din faţa laterală), avertismente de sănătate combinate formate din text, poză și număr de telefon de la care se pot obține informații despre metodele de renunțare la fumat (pe ambele feţe, în partea superioară, pe 65% din suprafață, iar avertismentul poate fi mutat sub timbrul fiscal astfel încât marca să rămână sub avertisment). Există dimensiuni minime pentru avertismentele combinate: 44 mm x 52 mm.

Avertismentele trebuie schimbate anual şi rotate pe pachete. Chenarul exterior negru va avea dimensiunea de 1 mm și va fi inclus în suprafața avertismentului. Pentru produsele din tutun care nu ard, etichetarea va cuprinde un avertisment (”Acest produs din tutun dăunează sănătăţii şi creează dependenţă”) pe ambele feţe și care va ocupa 30% din suprafață. Etichetele tuturor produselor din tutun nu conţin referiri la caracteristici false (crează impresii eronate cu privire la proprietăţile produsului, efectele asupra sănătăţii, riscurile sau emisiile produsului, că un anumit produs din tutun este mai puţin dăunător decât altele sau că are drept scop reducerea efectului unor componente dăunătoare ale fumului sau că are proprietăţi vitalizante, energizante, de vindecare, de întinerire, naturale, organice sau care se referă la gust, miros, aromatizanţi sau alţi aditivi sau la absenţa acestora, sau care se aseamănă cu un produs alimentar sau cosmetic), biodegradabilitate, avantaje de mediu sau care creează impresia unor avantaje economice.

5. Prezentarea produselor din tutun. Un pachet de ţigări are cel puţin 20 de ţigări, o formă paralelipipedică şi un capac cu clapă superioară basculantă ori capac rabatabil lateral. Pachetul unitar de tutun de rulat are o formă paralelipipedică sau cilindrică sau forma unei pungi şi conţine cel puţin 30 g de tutun.

6. Comercializarea produselor din tutun de uz oral este interzisă.

7. Notificarea produselor noi din tutun. Pentru a putea fi introduse pe piață, produsele noi trebuie testate suplimentar, fiind necesar să se prezinte studii suplimentare referitoare la: toxicitate, potenţialul de dependenţă şi atractivitatea noului produs din tutun, în special în ceea ce priveşte ingredientele şi emisiile sale; preferinţele diverselor grupuri de consumatori, incluzând tinerii şi fumătorii curenţi; analiza raportului riscuri/beneficii pentru produs; efectele aşteptate privind renunţarea la consumul de tutun, incidenţa consumului de tutun şi a percepţiilor anticipate ale consumatorului. Producătorul determină cerinţele aplicabile, în funcţie de încadrarea acestor produseîn produse din tutun care nu ard sau pentru fumat.

8. Reglementarea țigaretelor electronice şi a flacoanelor de reumplere. Se referă la toate aspectele de reglementare a produselor din tutun.

Notificarea tuturor țigaretelor electronice şi a flacoanelor de reumplere trebuie făcută cu minim 6 luni și cuprinde: lista tuturor ingredientelor care alcătuiesc produsul şi a emisiilor rezultate; date toxicologice, doza şi cantitatea de nicotină; descrierea procesului de producţie, a componentelor.

Se introduc limite în ceea ce privește conținutul: lichidele care conţin nicotină sunt introduse pe piaţă doar în flacoane de reumplere dedicate, cu un volum maxim de 10 ml, în ţigarete electronice de unică folosinţă sau în cartuşe de unică folosinţă; volumul maxim al cartuşelor şi al rezervoarelor nu depăşeşte 2 ml; lichidul care conţine nicotină are maxim 20 mg/ml nicotină; lichidul care conţine nicotină nu are aditivii “speciali” menționați la produsele din tutun; se utilizează doar ingrediente de puritate ridicată; nu se folosesc ingrediente cu riscuri pentru sănătatea umană, fie că sunt sau nu supuse încălzirii; eliberează în mod constant dozele de nicotină în condiţii de utilizare normală; se previne intervenţia necorespunzătoare asupra acestor produse şi manipularea necorespunzătoare de către copii, sunt protejate împotriva casabilităţii, precum şi a scurgerilor de lichide şi sunt prevăzute cu un mecanism care asigură reumplerea fără scurgere de lichide.

Etichetarea trebuie să cuprindă: un avertisment („Acest produs conţine nicotină. Nicotina generează un grad ridicat de dependenţă.”, pe 30% din suprafață); toate ingredientele; fără referiri la proprietăţi speciale. Sunt interzise publicitatea şi sponsorizarea, în aceleași condiții ca și pentru produsele din tutun. Raportările anuale trebuie să cuprindă: volumul vânzărilor, informaţii cu privire la preferinţele diverselor categorii de consumatori, la modul de vânzare a produselor; rezumate ale oricăror cercetări de piaţă efectuate, împreună cu traducerea în limba engleză a rezumatelor respective.

Este obligatorie introducerea unui sistem de colectare a informaţiilor cu privire la toate suspiciunile de efecte adverse, de către producători astfel încât, dacă un stat membru constată că produsele prezintă un risc grav pentru sănătatea umană, poate lua măsuri provizorii de restricţionare.

Prevederile referitoare la vânzările transfrontaliere la distanţă de produse din tutun se aplică și ţigaretelor electronice şi de flacoanelor de reumplere. Ministerul Sănătăţii percepe producătorilor şi importatorilor de ţigarete electronice şi de flacoane de reumplere tarife proporţionale pentru primirea, stocarea, prelucrarea şi analizarea informaţiilor. Ministerul Sănătăţii adoptă măsuri pentru protejarea informațiilor considerate secrete comerciale sau informații confidențiale, și publică informaţiile care nu sunt indicate a fi secrete comerciale și sunt indicate a fi informații publice, pe site-ul propriu de internet.

9. Reglementarea produselor din plante pentru fumat. Se referă la măsuri legate de inscripţionare (un avertisment de sănătate: „Fumatul acestui produs dăunează sănătăţii dumneavoastră” care ocupă 30% din suprafață; fără elementele false menţionate la produsele din tutun) și la notificare (este necesară depunerea unei liste cu toate ingredientele şi cantităţile corespunzătoare, cu cel puţin 6 luni înaintea introducerii pe piaţă).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...