Alianța Medicilor: Nu vrem legalizarea șpăgii!

Data publicării:
alianta medicilor

NU VREM LEGALIZAREA SPAGII! Vrem salarii decente si conditii optime sa putem oferi pacientilor un serviciu medical de...

Posted by Alianta Medicilor on Tuesday, August 18, 2015

„Suntem pur şi simplu scandalizaţi de desconsiderarea pe care Guvernul o arată nu doar faţă de medici, dar şi faţă de pacienţi prin încercarea de a legaliza şpagă dată doctorului. În nici o ţară civilizată un pacient nu dă o 'atenţie' medicului. Am fost chiar de-a dreptul şocaţi când am auzit la televizor că se va crea o listă de 'norme' care, dacă sunt respectate, va face că mita dată medicilor să devină legală. Este inadmisibil că într-o Românie modernă să se mai vorbească despre un act medical în termeni de dare de mită, şpagă sau plic, ori legalizarea acestor fapte”, se arată într-o postare pe contul de Facebook Alianța Medicilor.

„Am discutat cu ministrul Justiției, care împreună cu reprezentanții sistemului medical, va veni cu un proiect de lege, nu cu ordonanță de urgență, e o chestiune delicată care trebuie discutată mai mult în Parlament care să prevadă pe înțelesul tuturor că acele contribuții suplimentare pe care pacienții vor să le aducă pentru medic, asistent etc. cu îndeplinirea cumulativă a trei condiții: să nu fie condiționată, să fie după încheierea actului medical și să fie declarate și impozitate”, a precizat, marți, premierul Victor Ponta într-o conferință de presă susținută alături de ministrul sănătății.

„Mai grav este că sindicatele din domeniul medical, participante la 'negocierile' cu Guvernul, au putut fi de acord cu propunerea halucinantă de legalizare a mitei. De partea cealaltă, aceiaşi reprezentanţi sindicali declarau satisfăcuţi în faţa camerelor de filmat că au reuşit să obţină o mărire de 25% pentru toate persoanele ce lucrează în domeniul sanitar”, se arată în comentariu postat de Alianța Medicilor.

Grupul constituit de câteva zile pe Facebook sub denumirea de Alianța Medicilor a generat o discuție în societate legată de modernizarea sistemului medical românesc.

„Poziţia Alianţei Medicilor a fost clară de la început: dorim modernizarea sistemului sanitar, iar în cadrul acestui proces de modernizare să se rezolve şi problema salarizării. Bani există, dar trebuie bine administraţi. Din start am spus că suntem împotriva legalizării mitei, o acţiune degradantă atât pentru medic cât şi pentru pacient. Ce s-a întâmplat astăzi este o desconsiderare, de către toţi cei care au luat parte la acele 'negocieri', pentru tot ce înseamnă act medical în România şi drepturi ale pacienţilor”, precizează Alianța Medicilor.

Ei își întreabă publicul dacă este de acord cu decizia de a legaliza „atenția” dată de pacient medicului și promite o reacție publică mai detaliată față de cele prezentate de Guvern și sindicate. 

„Daţi share acestei postări împreună cu un comentariu pe wall-ul propriu şi s-ar putea să va preluăm comentariul într-un comunicat. Dorim să aflăm poziţia nu doar a medicilor, ci şi a pacienţilor. Trebuie să terminăm odată cu această practică. Cu toţii merităm un sistem de sănătate modern!”, spun cei de la Alianța Medicilor.

În 45 de minute, postarea a adunat 165 de share-uri și 118 like-uri.

Salariile din Sănătate cresc cu 25% de la 1 octombrie. Proiect de lege: „Atențiile” vor fi legale cu trei condiții

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...