Victor Ponta: Nu vorbesc despre legături între preşedintele Klaus Iohannis şi lobby-işti 

Data publicării:
klaus iohannis explica digi24 13 noiembrie 9

„Codul Silvic este un proiect demarat în 2013. A ajuns în Parlament, s-a dezbătut în cele două camere, acum este la Camera Deputaţilor. Am reuşit să implementăm un program care se numeşte Radarul Pădurilor, o monitorizare a tot ce înseamnă comercializarea de lemn în România. Şi a produs efecte extraordinare: „112”, jandarmi, poliţie, însă era nevoie şi de o bază legală mai clară şi mai strictă. Or, în Codul silvic aşa cum este el acum, cred că sunt multe garanţii în acest sens”, a spus Victor Ponta la Digi24.

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, în martie, Parlamentului, Legea pentru modificarea şi completarea Codului Silvic, spre reexaminare, pe motiv că are prevederi de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi creează premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator. Cererea şefului statului a fost respinsă în Senat. Victor Ponta susţine forma Codului silvic care se află în prezent în Parlament, cea trimisă de la Guvern.

„Din câte ştiu eu, la Senat s-a mers pe forma iniţială (a Codului Silvic, n.r.) şi la fel se va merge şi la Camera Deputaţilor. Forma trimisă de la Guvern este cea pe care o susţin. Mai concret, să se păstreze limita de 30% din piaţă, maximul pe care poate să-l aibă o companie (cotă de exploatare, n.r.)”, a spus el.

Guvernul a prezentat sinteza unui raport de control pe tema defrișărilor ilegale din cinci județe, trimis către DNA în ianuarie

„Ieri au apărut notele de control. Controalele au avut loc în 2013 şi 2014. S-au trimis către SRI, DNA, către instituţiile statului. Unele au fost date publicităţii, altele mai puţin. Propunerea preşedintelui de a avea o discuţie în CSAT pe această temă este una foarte bună pentru că nu poate fi combătut un fenomen atât de grav şi de complex cum este tăierea ilegală doar de către Poliţie sau doar de către Guvern sau doar de către Justiţie sau doar de către Parlament. Trebuie un efort conjugat şi (CSAT, n.r.) e un loc foarte bun”, a mai spus premierul.

PSD sugereză că președintele Iohannis este sub influența unor lobby-iști

Întrebat dacă se delimitează de comunicatul PSD care lasă de înţeles că preşedintele Klaus Iohannis ar avea vreo legătură cu un mare exploatator de lemn, Victor Ponta a răspuns: „Nici când apar comunicatele de la PNL eu nu înţeleg că mă atacă preşedintele, nici invers nu este valabil. Bătălia politică e bătălie politică. Eu vă răspund instituţional care este realitatea”.

„Există acest lobby pe care diverse companii, inclusiv Schweighofer, şi l-au făcut. La Guvern, la Parlament. E dreptul lor. La fel de adevărat este că, pe un alt proiect, implementarea privind cardul de sănătate, există şi acolo interese care sunt vătămate”, a spus Victor Ponta. Întrebat dacă aceste interese sunt reprezentate de preşedinte, acesta a răspuns: „În niciun caz, nu vorbesc despre aşa ceva. Aceste lobby-uri, pe bună dreptate, îşi găsesc sprijin în mass-media, în politică. Până la un punct, lucrurile astea sunt de înţeles într-o societate normală”.

„Nu a influenţat în niciun fel Codul silvic relaţia cu de colaborare instituţională foarte normală şi benefică (cu preşedinţia, n.r.)”, a mai spus Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...