Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
„Nu m-am pronunțat niciodată asupra unui dosar aflat în instrumentarea magistraților. Nu o să o fac nici acum, dar în ceea ce îl privește pe președintele Senatului, de data aceasta, eu cred că cel mai bun lucru pe care ar putea să îl facă domnia sa este să își dea demisia din funcția de președinte al Senatului, pentru că, până la urmă, lezează interesele țării. Nu a mai fost niciodată o astfel de situație", a declarat marți Vasile Blaga, la sediul PNL.
Procurorii DNA Brașov au dispus efectuarea urmăririi penale față de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.
DNA a precizat că, în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa (a cărei trimitere în judecată a fost mediatizată în 18 mai), s-a dispus citarea lui Călin Popescu-Tăriceanu, pentru a fi audiat ca martor. La audiere, președintele Senatului a dat o declarație mincinoasă.
„Fiind audiat în 15 aprilie, în depoziția luată sub jurământ, acesta a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea cercetărilor și a tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată", a precizat DNA.