Dacian Cioloș: Lucrurile se mișcă în vederea eliminării vizelor pentru Canada

Data publicării:
ciolos trudeau - gov

Premierul Dacian Cioloș a declarat, miercuri, că lucrurile se mișcă în vederea eliminării vizelor pentru Canada, precizând că va ține legătura cu premierul canadian, Justin Trudeau, în acest sens, informează Agerpres.

„Sper eu să vedem progrese foarte clare și chiar decizii (...) până la sfârșitul mandatului acestui Guvern. Discuția pe care am avut-o cu prim-ministrul Trudeau a fost una eu consider foarte bună. Dacă înainte de a pleca acolo dânsul considera că acordul de liber schimb CETA cu Canada n-are nicio legătură cu vizele, după această discuție a înțeles că trebuie să abordeze acest subiect la nivel politic și că trebuie să pregătească o decizie. Văd că lucrurile se mișcă, voi ține legătura cu dânsul și am convingerea că vom vedea clarificări legate de poziția Canadei cât mai repede”, a spus premierul Cioloș, la TVR 1, fiind întrebat când vor fi ridicate vizele pentru Canada.

Prim-ministrul Cioloș a mai afirmat că, în caz contrar, România are anumite pârghii, pe care le va folosi.

„Pentru că altfel sigur și noi avem anumite pârghii, ca stat membru al Uniunii Europene, pe care în mod clar le vom folosi, pentru că eu nu pot să concep ca România să semneze un tratat cu Canada, fără ca cetățenii români să poată să beneficieze pe picior de egalitate cu ceilalți cetățeni europeni de acest acord. E simplu”, a mai afirmat Cioloș.


Tudorache a declarat, miercuri, la Palatul Victoria, că în 11 iulie va avea loc la Bruxelles o întâlnire cu România, Bulgaria şi ministrul Imigraţiei din Canada.

Dragoş Tudorache a precizat că el va participa la discuţiile de la Bruxelles şi că va avea şi o întâlnire separată cu ministrul canadian.

„Vom vedea stadiul discuţiilor şi al angajamentului pe care premierul Trudeau l-a luat în discuţia cu premierul Dacian Cioloş. Rămânem optimişti, dar prefer să văd concluziile întâlnirilor de luni”, a mai spus şeful Cancelariei premierului.

Ministrul canadian al Imigraţiei John McCallum vine săptămâna viitoare la Bruxelles cu scopul de a soluţiona vechea dispută pe tema liberalizării vizelor cu România şi Bulgaria, înainte de reuniunea de săptămâna viitoare a Comisiei Europene (CE) dedicată reciprocităţii în acest domeniu şi pentru a deschide, astfel, calea către ratificarea unui acord de liber-schimb (CETA) între Uniunea Europeană şi Canada, potrivit CBC News.

Dragoș Tudorache a dat asigurări că nu va părăsi funcția de șef al Cancelariei premierului, după remanierea făcută de Dacian Cioloș. 

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoş Tudorache, va prelua timp de câteva săptămâni interimatul ministerului Comunicaţiilor şi va avea drept sarcină asigurarea unei mai bune coordonări a sistemelor IT folosite de autorităţile publice.

Au fost cheltuiţi bani inutil pentru soft-uri care nu comunică între ele, spune premierul, aşa că este nevoie de o viziune unitară. De aceea, pe lângă schimbarea de la vârful Ministerului Comunicaţiilor, prim-ministrul înfiinţează un nou post în subordinea cancelariei sale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...