RETROSPECTIVĂ. Disputa preşedinte-premier, criticată de liderii occidentali

Data publicării:
2812europa 20politica-40990

Lupta politică de la Bucureşti nu a rămas fără ecou în marile cancelarii ale lumii. De la Berlin, Paris şi Bruxelles la Washington, oficiali cu rang înalt au ţinut să-şi exprime îngrijorarea pentru situaţia de pe scena politică din România şi au lansat apeluri pentru respectarea legilor şi drepturilor fundamentale.

Viviane Reding, vicepreşedintele Comisiei Europene, a fost primul oficial european care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la criza politică din România. „Sunt foarte preocupată de criza politică din România, la fel şi întreaga Comisie şi Consiliul Europei. Aţi văzut nişte reacţii care au fost foarte clare. Democraţia este un bun care trebuie apărat. Avem nevoie de instanţe independente. Nu putem desfiinţa curţi constituţionale. Şi trebuie să respectăm ceea ce spun aceste curţi”, declara aceasta.

Reacţia ei a fost bulgărele care a stârnit avalanşa criticilor aduse politicienilor de la Bucureşti. Rând pe rând, lideri ai Uniunii Europene şi oficiali de la Washington şi-au exprimat îngrijorarea pentru deciziile luate de guvernanţii români. Unele dintre cele mai critice mesaje au venit din Germania.

„Cancelarul Merkel consideră inacceptabil ca într-o ţară membră a Uniunii Europene să fie încălcate principiile de bază ale statului de drept”, afirma un comunicat al purtătorului de cuvânt al cancelariei de la Berlin.

Nici Franţa nu a rămas indiferentă la evoluţiile politice din ţara noastră. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Paris, Bernard Valero, a declarat că „Franţa cere Executivului din România, unde au debutat dezbaterile privind destituirea preşedintelui, să respecte valorile democratice şi statul de drept. Guvernul şi Parlamentul au adoptat în ultimele zile mai multe decizii controversate, la limita legalităţii, potrivit organizaţiilor neguvernamentale”.

Îngrijorarea pentru instabilitatea politica de la Bucureşti s-a propagat şi peste Ocean. Primul care a reacţionat a fost ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti.

„Naţiunile care eşuează sunt cele ale căror instituţii sunt slabe sau manipulate, cele în care statul de drept este banalizat. În România, trăinicia acestor instituţii va decide dacă prosperaţi, iar copiii voştri vor decide să trăiască aici”, a spus Mark Gitenstein, fostul ambasador SUA la Bucureşti.

De altfel, înainte de a pleca din România, Mark Gitenstein, într-un interviu pentru Digi24, i-a avertizat pe oficialii români că instabilitatea politică nu va fi privită cu ochi buni de partenerii noştri externi, în contextul în care România vrea să încheie un nou acord preventiv cu Fondul Monetar Internaţional şi trebuie să convingă celelalte state membre că merită să fie acceptată în spaţiul Schengen.

Referendumul privind demiterea preşedintelui nu s-a terminat cum se aşteptau membrii alianţei aflate la guvernare, aşa că Traian Băsescu s-a întors la Cotroceni.

„Datorită UE şi Comisiei Europene a fost posibil să evităm schimbările nedemocratice din România şi trebuie să fim mândri de acest lucru, pentru că am fost în stare să reinstaurăm statul de drept într-o ţară care este membră a Uniunii noastre”, a afirmat Jose Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene.

Concluziile crizei politice din această vară au fost trase de Comisia de la Veneţia, care în raportul publicat pe 14 decembrie a recomandat schimbarea Constituţiei.

Lupte pentru putere dintre preşedinte şi premier a fost, pentru moment, abandonată. Analiştii politici spun însă că armistiţiul semnat de Traian Băsescu şi Victor Ponta este fragil, iar o nouă criză politică poate debuta oricând.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
La 46 de ani, Usher se menține într-o formă de invidiat. Artistul a dezvăluit care este secretul aspectului...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025