Proiect. Pensii speciale, dar nu pentru toți parlamentarii

Data publicării:
plen parlament inquam photos

Mâine de la plen vom retrimite în comisii acest proiect de lege pentru a se rediscuta. De exemplu, nu mi se pare corect ca un parlamentar să primească o bonificație la pensie, dacă are șase luni de mandat”, a spus Liviu Dragnea.

„Un parlamentar vine în Parlament pentru că îl trimit cetățenii din colegiul respectiv și nu îl trimit pentru șase luni, nici pentru un an, nici pentru doi ani, ci pentru patru ani. Dacă un parlamentar nu poate să finalizeze un mandat nu poate beneficia de această mărire de pensie”, a spus Liviu Dragnea, la finalul ședinței liderilor coaliției de guvernare, care a avut loc la sediul PSD.

Liviu Dragnea a precizat că se dorește ca noua lege să fie cât mai apropiată, „poate până la identitate, cu modelul de la Parlamentul European” și că liderii coaliției doresc ca la discuții să participe și liberalii.

Președintele interimar al PSD a mai spus că, în opinia sa, este inacceptabil ca un ales să beneficieze în timpul mandatului și de pensie de parlamentar.

„Au mai fost discuții și ieri la grup și se ajunsese la situația anormală, cred eu, în care un parlamentar putea să fie pus în situația în care să fie și parlamentar și să aibă și pensia de parlamentar. Așa ceva nu se poate accepta. Respectăm statutul parlamentarului, (...) dar trebuie să avem o limită. Să ținem cont de întregul context social din România”, a spus Dragnea, citat de Agerpres.

Comisia de Statut a Parlamentului, care a finalizat raportul la cererea de reexaminare a proiectului de lege privind indemnizațiile speciale ale parlamentarilor, a adoptat o serie de modificări printre care și aceea că deputații și senatorii care sunt în mandat nu au voie să încaseze pensie specială.

Membrii comisiei nu au acceptat propunerea președintelui Klaus Iohannis ca aleșii care au fost declarați incompatibili de ANI să nu primească aceste pensii. Pe de altă parte, aleșii condamnați pentru fapte de corupție comise în calitate de parlamentarii nu vor primi pensii speciale. Dacă acuzațiile de corupție se referă la perioade în care aleșii vizați ocupau alte funcții, atunci ei pot beneficia de pensia specială.

Legea a fost retrimisă în Parlament în luna iulie, când preşedintele Klaus Iohannis a criticat noile privilegii pe care senatorii şi deputaţii vor să şi le acorde. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...