Parlamentul cere demisia preşedintelui Traian Băsescu. Declaraţia politică a fost adoptată cu 344 de voturi "pentru"

Data publicării:
parlament 2 5257307-Mediafax Foto-Mihai Dascalescu-2

ACTUALIZARE 10.58. Declaraţia politică prin care parlamentarii cer demisia preşedintelui a fost adoptată cu 344 voturi „pentru” şi 17 abţineri.

ACTUALIZARE 10.45. „Preşedintele nu are nicio scuză pentru acest scandal şi este obligat să-şi prezinte demisia de onoare.

Ştim că acest demers este fără urmări juridice şi că preşedintele Traian Băsescu nu îşi va prezenta demisia”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, de la tribuna Parlamentului.

ACTUALIZARE 10.15. Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că parlamentarii Uniunii vor vota după conştiinţă. El a subliniat că puţini dintre parlamentarii UDMR vor un vot în favoarea demisiei preşedintelui.

(VIDEO. Kelemen Hunor)

ACTUALIZARE 10.10. Birourile permanente ale celor două Camere au decis, miercuri, să modifice textul declaraţiei politice care va fi supusă votului plenului comun, în sensul de a nu mai cere „demisia de onoare” a șefului statului, cum se preciza în textul iniţial, ci demisia efectivă.

„Textul a suferit o modificare. S-a făcut o propunere în Birourile permanente în sensul că nu putem să vorbim de o demisie de onoare, şi pur şi simplu să se ceară demisia, pentru că s-a apreciat că o demisie de onoare nu ar fi trebuit solicitată. Demisia de onoare e un act unilateral care protejează onoarea celui care este în această situaţie. S-a apreciat că cererea de demisie e suficientă pentru a se produce acest lucru”, a precizat secretarul Camerei Niculae Mircovici.

(VIDEO: Niculae Mircovici)

El a spus că draft-ul textului de declaraţie politică aprobat a fost cel propus de preşedinţii Camerelor, Călin Popescu Tăriceanu şi Valeriu Zgonea, acesta fiind adopat cu 16 voturi „pentru”, 5 voturi „împotrivă” şi o abţinere.


Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a fost cel care a venit cu propunerea ca Parlamentul să adopte o declaraţie prin care să ceară demisia preşedintelui.

„Cred că președintele trebuie să țină cont că în momentul în care un scandal amplu de corupție ajunge până la președinte, datorită membrilor familiei lui, el nu se poate deroba încercând să arunce atenția publicului în altă parte”, a spus el.

Preşedintele a anunţat că nu are de gând să demisioneze din funcţie.

„Îi avertizez că, cel puțin în mandatul meu, pe care mi-l voi duce până la ultima zi, nu vor acapara justiția. Îi anunț pe acești domni că nu voi lua în considerație nici strigătele lor și nicio declarație a Parlamentului. Obiectivul meu este ca până la sfârșitul mandatului, până în ultima zi a mandatului, să continue procesul de consolidare a justitiei, să continue lupta anticorupție cu toată forţa statului”, a spus șeful statului.

Propunerea preşedintelui Senatului este susţinută de parlamentarii PSD, UNPR şi PC.

„Când eşti preşedintele ţării şi ştii ce relaţii are familia ta cu reprezentanți ai crimei organizate e o răspundere politică, despre răspunderi juridice nu voi vorbi, pentru că este treaba justiției”, a spus Victor Ponta.

Şi parlamentarii PPDD s-au alăturat demersului Puterii şi susţin declaraţia propusă de Călin Popescu Tăriceanu. Şi liberalii cer demisia şefului statului, dar propun propria declaraţie. Ei nu mai cer însă demisia premierului, aşa cum anunţaseră iniţial. UDMR nu s-a hotărât încă ce va face, iar PDL a anunţat că nu va participa la plenul reunit.

Demersul Parlamentului nu are însă valoarea juridică, preşedintele poate să nu ţină cont de ce votează aleşii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Declarația Unică 2025 vine cu o schimbare importantă. Românii care nu mai trebuie să...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Cum se va vota duminică la referendumul lui Nicușor Dan. Aproape 1,8 milioane de bucureşteni sunt aşteptaţi...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...