„E un demers de bun simţ şi un demers firesc pe care PNL îl demarează încă din această săptămână. Ştiţi procedura, faptul că trebuie strâns un număr de semnături, iar cei care au expus în spaţiul public dorinţa de a se ralia acestui demers sunt cei de la UNPR”, a spus Alina Gorghiu, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
De altfel, aceasta a cerut în şedinţa conducerii partidului liderului grupului PNL din Senat să înceapă discuţiile cu parlamentarii de la UNPR, privind schimbarea din funcţie a lui Tăriceanu.
Gorghiu a menţionat că s-a mai discutat informal, „cu unii, alţii din UNPR, partid care şi-a schimbat conducerea şi pare a încerca o nouă cale la capitolul imagine”.
Copreşedintele PNL a menţionat că liberalii nu au ascuns niciodată acest demers şi a adăugat că actualul preşedinte al Senatului nu îndeplineşte standardele pe care ar trebui să le îndeplinească un preşedinte de Cameră.
„Este un om care nu ştie altceva decât să vină public cu mesaje populiste, antijustiţie şi jigniri la adresa adversarilor. Este singura soluţie pentru imaginea Senatului, să se schimbe actualul preşedinte al Senatului. Vom vedea câte semnături vom reuşi să strângem. Este o intenţie asumată de PNL şi vrem să mergem până la capăt. Important este să dai jos o persoană toxică din funcţia de preşedinte al Senatului”, a spus Alina Gorghiu.
La rândul său, copreşedintele PNL Vasile Blaga a precizat că partidul are lideri pe care îi poate pune în funcţia de preşedinte al Senatului şi a refuzat să spună dacă vizează această funcţie.
Conform Regulamentului Senatului, revocarea din funcţie a preşedintelui acestei Camere legislative poate fi propusă la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor, în cel puţin una dintre următoarele împrejurări: încalcă prevederile Constituţiei; încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului ori ale Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului poate fi propusă şi de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.
Propunerea de revocare prevăzută se face în scris, sub semnătura iniţiatorilor, o singură dată într-o sesiune. Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent care analizează, în prima sa şedinţă, îndeplinirea condiţiilor şi decide, prin vot, introducerea acesteia în proiectul de ordine de zi a următoarei şedinţe de plen.