Cu toate acestea, Mircea Diaconu este încrezător în judecata BEC. „Mai departe sunt proceduri legale. BEC își va face analizele, va da un verdict în curând: admite sau nu. O să reacționăm ca atare, vor fi contestații, nu vor fi”, a declarat Diaconu. Întrebat despre demersul ANI, el a răspuns: „Am auzit, e dreptul ei să facă orice demers legal. O să vedem ce va fi”.
Mircea Diaconu consideră că stângerea celor 100.000 de semnături necesare pentru a candida ca independent a fost cea mai grea probă și a subliniat că nu a avut niciun partid în spate, nici bani, ci totul s-a bazat pe voluntariat.
Fostul ministru al Culturii şi-a dat demisia din PNL, pentru a candida independent la alegerile din 25 mai. El a fost exclus de pe lista de candidați ai partidului pentru alegerile europarlamentare, după ce a primit o decizie definitivă de incompatibilitate, care nu îi permite să ocupe o funcție publică timp de trei ani.