Comisie specială în Parlament pentru proiectul Roşia Montană. Componenţa s-a stabilit în plen 

Data publicării:
rosia montana cariera carnic -Mediafax Foto-Ovidiu Dumitru Matiu 1-3

Conducerea Parlamentului a decis înfiinţarea comisiei speciale care va analiza proiectul Roşia Montană. Decizia finală aparţine Plenului Parlamentului care s-a reunit marţi după-amiază. Subiectul a provocat un război deschis la vârful USL. Premierul Victor Ponta vrea ca parlamentarii care fac parte din acest for să se deplaseze în această săptămână la Roşia Montană.

ACTUALIZARE 17.32. Parlamentarii au aprobat, marţi, în şedinţa de plen comun, cu 311 voturi „pentru”, cinci „împotrivă” şi 15 abţineri, înfiinţarea Comisiei speciale pentru proiectul de lege care reglementează inclusiv proiectul Roşia Montană.

Parlamentarii au stabilit ca această comisie specială parlamentară să aibă 21 de membri, din care 8 să aparţină PSD, 5 - PNL, câte 2 - PDL, PPDD şi UDMR şi câte un loc pentru PC şi minorităţi naţionale, potrivit Mediafax.

Această comisie urmează să aibă un preşedinte aparţinând PSD, trei vicepreşedinţi aparţinând PNL, PDL, PPDD şi un secretar aparţinând PC.

Grupurile parlamentare au nominalizat persoanele care să facă parte din această comisie, cu excepţia PDL care a precizat că nu vor avea reprezentanţi, locurile lor urmând să rămână libere.

ACTUALIZARE 15.30. Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au aprobat constituirea Comisiei speciale privind proiectul de lege care reglementează inclusiv exploatarea de la Roşia Montană, cu 21 de membri.

Componenţa comisii speciale pentru proiectul Roşia Montană va fi decisă în Plenul reunit al celor două Camere. Senatul are ca termen pentru votul final data de 21 octombrie. Deşi va fi dezbătut în comisia specială, proiectul va reveni în comisiile Senatului, de la care care a primit deja două avize negative.  


Proiectul de la Roşia Montană este în continuare motiv de tensiune pentru partidele aflate la Putere. Gestul premierului de a merge în subteran pentru a-i convinge pe mineri să renunţe la protestul pentru susţinerea exploatării a fost taxat de colegul său de alianţă, Crin Antonescu. „La un moment dat am avut impresia că discutăm despre salvarea unor ostatici prinşi de terorişti sau despre nişte oameni - doamne fereşte - salvaţi dintr-o surpare de mină”, l-a ironizat liderul liberal pe colegul de alianţă, care a refuzat invitaţia premierului de a merge la Roşia Montană. „Chiar acum nu merg să discut. Abia a muncit premierul aseară să îi scoată, dacă mă duc acum s-ar putea sa intre la loc”, a adăugat Antonescu.

Victor Ponta le-a promis minerilor că aleşii din comisia specială vor veni să discute cu ei. „O să aducem aici toţi parlamentarii, să vadă cu ochii lor ce e bine ce e rău şi să decidă fiecare. Eu o să-i spun domnului Antonescu să vină aici, va fi bine primit”, a insistat premierul.

Proiectul Roşia Montană a primit aprobarea Guvernului şi a fost trimis către Parlament pe 27 august. La scurt timp, premierul anunţa că votul său de deputat se pronunţă împotriva proiectului pe care chiar el l-a promovat.

Controversele în USL s-au adâncit după ce şi liberalul Crin Antonescu a anunţat că va vota împotriva legii. „Există o cantitate uriaşă de supiciune. Suspiciunea că decidenţii nu ar acţiona conform cu interesele publice. E un proiect iniţiat de Guvern, dar primul ministru ne spune că va vota împotriva lui in calitate de parlamentar”, a comentat Antonescu.

Anunţul l-a făcut pe Victor Ponta să ceară procedură de urgenţă în Senat pentru ca legea să fie respinsă, iar discuţia să fie închisă. „Nu vrem să prostim oamenii, adică la 11 le zicem că suntem cu ei şi la 1 facem comisiii contra lor. Ce facem? Facem o comisie să îi convingem pe domnul Blaga şi pe domnul Antonescu?

Replica lui Crin Antonescu nu a întârziat: „A început un joc parşivel - asocierea mea cu domnul Blaga. Eu împreună cu PDL nu avem majoritate”, a spus acesta.

Schimbul de replici a culminat cu o întâlnire de urgenţă a liderilor USL pe 12 septembrie, la care s-a decis renunţarea la procedura de urgenţă şi constituirea comisiei speciale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...