Elena Udrea, nou atac împotriva lui Florian Coldea
ACTUALIZARE 20:20 Într-o nouă postare pe Facebook, Elena Udrea reacționează la informații „pe surse” potrivit cărora fostul președinte Traian Băsescu ar fi fost interceptat în timp ce vorbea cu ea.
„Războiul cu şeful SRI, generalul Coldea, a ajuns la faza pe interceptări! “Pe surse" aflăm că Traian Băsescu ar fi fost înregistrat când vorbea cu mine.
Două lucruri am de comentat:
1) Cât de fraieră mă cred oamenii aceştia să îşi închipuie că nu ştiu că sunt ascultată???
2) Pot spune eu exact ce am vorbit cu Traian Băsescu, nu este nevoie să facă ei un efort de "redare" a discuţiei. Mai ales că s-ar putea să nu le iasă exact.
Presupun că urmează faza pe filmări şi, în continuarea celor de la Paris, faza pe fotografii!”, anticipează Elena Udrea.
„Coldea cere timp pentru a putea să-şi rezolve problemele interne apărute după dezvăluirile pe care le-am făcut. Practic, are nevoie de timp pentru a muşamaliza lucrurile. Eventual, până mă "rezolvă" pe mine”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.
După două ore de la această postare, Elena Udrea a mai transmis un mesaj, comentând un articol publicat de fostul purtător de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu: „Eu şi Adriana Săftoiu am avut neînţelegerile noastre. În ultimii ani, nu am mai fost de aceeaşi parte a baricadei, dar acum înţelegem la fel lucrurile: nu putem să ne prefacem la infinit că sistemul este doar opera politicienilor şi/sau a unor oameni de afaceri corupţi.Argumentul Adrianei este foarte corect: "trebuie facută distincţia între oameni şi instituţii". Florian Coldea nu este SRI!”, spune Elena Udrea.
Anchetă internă, la Serviciul Român de Informaţii, după acuzaţiile lansate de Elena Udrea! Informaţia vine de la preşedintele Comisiei Parlamentare de control asupra SRI, Georgian Pop. Deputatul spune că rezultatele acestor verificari vor fi prezentate în faţa Comisiei parlamentare, care-l aşteaptă la raport şi pe şeful interimar al Serviciului, Florian Coldea, săptămâna următoare. Georgian Pop susţine că verificarea este una standard, pe care Serviciul o face ori de câte ori există acuzaţii la adresa sa.
„Sâmbătă dimineaţa, în calitatea mea de preşedinte al Comisiei, am discutat cu conducerea interimară a Serviciului Român de Informaţii. M-au asigurat că a fost iniţiată o verificare internă, ca măsură standard, privind acuzaţiile din spaţiul public la adresa SRI şi a reprezentanţilor acestora. Am convenit ca la audierea care era oricum programată să avem un punct suplimentar pe ordinea de zi în care conducerea interimară a SRI ne va prezenta rezultatele verificării interne”, a declarat la Digi24 Georgian Pop.
Senatorii şi deputaţii din Comisia de control al activităţii SRI vor să afle dacă actualul şef al serviciului, Florian Coldea, i-ar fi cerut bani lui Dorin Cocoş pentru finanţarea televiziunii lui Sebastian Ghiţă, unul dintre membrii acesti comisii. Parlamentarii vor să mai afle şi dacă Florian Coldea ar fi influenţat anchete ale DIICOT şi DNA sau dacă serviciul s-ar fi implicat în campania preizidenţială, în favoarea lui Klaus Iohannis, aşa cum susţinea Elena Udrea.
După anunţul făcut de preşedintele Comisiei de Control a SRI, Elena Udrea l-a acuzat pe Florian Coldea ar încerca tergiversarea acestei anchete.
„Lucrurile pe care le spune doamna Udrea nu sunt lipsite de logică, nu sunt lipsite de un adevăr. Dar pare că le foloseşte într-un context în care vrea să le ofere fostului soţ şi fiului acestuia posibilitatea de a colabora cu procurorii şi a scăpa de arest”, a comentat Daniel Savu, senator PSD.
Teodor Atanasiu, vicepreședinte PNL, spune că nu a simțit nicio implicare a serviciilor în campania electorală, dar nu exclude că s-ar fi putut întâmpla.
Într-un interviu acordat a doua zi după chemarea ei la DNA şi punerea sub acuzare, Elena Udrea a spus că SRI ar fi avut o influenţă în alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de şef al statului.
În interviu, Elena Udrea a sugerat şi faptul că Serviciul Român de Informaţii ar influenţa schimbarea majorităţii parlamentare.
Elena Udrea spune că a primit de la Alina Bica informații despre un dosar pe care aceasta îl instrumenta
Elena Udrea: Nu cred că Dorin Cocoș se ducea la SRI să tundă iarba din curte
C. T. Popescu: Nu sunt acuzațiile Elenei Udrea. Sunt relatări de la diverse persoane: un mort, fostul ei soț și acest domn Ghiță
Victor Ponta, reacţie la acuzaţiile Elenei Udrea: 99% din ce spune ea sunt lucruri fanteziste
- Etichete:
- mita
- sri
- elena udrea
- coruptie
- acuzatii
- florian coldea
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News