CCR face precizări cu privire la legea electorală

Data publicării:
plen 20ccr 20resized-38484

Curtea face referire la decizia din 27 iunie, când a declarat neconstituțională Legea uninominalului pur.Anunţul a fost făcut la acea dată de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean: „Legea în întregul său a fost declarată neconstituţională”.

Decizia a fost luată după analizarea legii privind sistemul uninominal de vot propusă de USL, prin Victor Ponta și Crin Antonescu, care prevedea că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat şi prin care pragul electoral a fost eliminat.

Traseul inițiativei legislative

54 de membri PDL au depus, în 31 mai, la Curtea Constituţională sesizarea privind legea uninominalului pur iniţiată de Victor Ponta şi Crin Antonescu, după ce, Camera Deputaţilor adoptatase, în 22 mai, cu 180 voturi „pentru”, 30 „împotrivă” şi 26 abţineri, proiectul privind sistemul de vot uninominal iniţiat de Crin Antonescu şi Victor Ponta, respingând toate amendamentele PDL şi UDMR.

Proiectul prevedea că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar, suplimentar, în judeţele în care minorităţile au peste 7% reprezentare, acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar. În plus, pragul electoral a fost eliminat şi a fost adoptată o prevedere potrivit căreia delimitarea colegiilor va rămâne aceeaşi ca în 2008.

Ce scrie CCR

„Ca urmare a comentariilor apărute în mass-media cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 35 / 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, Curtea Constituţională face următoarele precizări:

Prin Decizia nr.682 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.473 din 11 iulie 2012, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, sesizare formulată de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale”, se arată în comunicatul de azi al Curții.

În urma efectuării controlului de constituţionalitate, Curtea a constatat următoarele: I. „Legea criticată încalcă dispoziţiile constituţionale ale art.1 alin.(3), potrivit cărora "România este stat de drept [...]", ale art. 2 - Suveranitatea şi ale art. 61 - Rolul şi structura (Parlamentului), întrucât consacră o soluţie legislativă contrară voinţei poporului exprimate la referendumul naţional din data de 22 noiembrie 2009” (par.XII 1)

„Curtea constată că, la data de 22 octombrie 2009, Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, a emis Decretul nr. 1.507/2009 pentru organizarea unui referendum naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009, prin care a chemat poporul român să îşi exprime voinţa cu privire la două probleme de interes naţional: trecerea la un Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane”, se arată în comunicatul CCR de azi.

Ce spun experții juriști

„Comunicatul CCR e un răspuns la acuzele aduse de Victor Ponta și Crin Antonescu, conform cărora CCR e de vină pentru creșterea numărului de parlamentari pentru că a invalidat o inițiativă legislativă Ponta - Antonescu prin care se reducea acest număr la 300”, explică juristul Laura Ștefan.

„CCR a arătat de ce respectiva inițiativă legislativă era neconstituțională în Decizia 682/2012 al cărei rezumat se află în comunicatul de azi”, detaliază Laura Ștefan.

„Până la momentul adoptării legii criticate în prezenta cauză, opţiunea poporului în sensul reducerii numărului de parlamentari nu a format obiectul niciunei reglementări legislative. În ceea ce priveşte reglementarea criticată, aceasta modifică legea electorală, respectiv Legea nr. 35/2008, iar, prin reglementarea tipului de scrutin, poate determina o creştere a numărului de parlamentari, care nu respectă voinţa poporului exprimată la referendum”, citează expertul din comunicatul CCR.

Comunicatul CCR poate fi interpretat și în sensul că o eventuală nouă modificare a legii electorale trebuie să țină seama de rezultatele referendumului privind reducerea numărului de parlamentari, comentează Laura Ștefan.

În urmă cu două zile, Viorel Hrebenciuc declara că va propune în USL renunţarea la uninominal şi revenirea la votul pe liste. Liderul PSD a explicat că revenirea la vechiul sistem nu va mai permite o majorare a numărului de parlamentari, cum s-a întâmplat la alegerile acestea, când USL şi-a adjudecat atât de multe colegii cu 50% plus 1, iar locurile de senator şi deputat s-au suplimentat astfel încât şi celelate partide să se regăsească în parlament proporţional cu numărul de voturi obţinute.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...