Poveste fără sfârşit în cazul Dan Şova. C.P. Tăriceanu: „Am convingerea că marțea viitoare această problemă va fi tranșată”

Data publicării:
Dan Sova vot imunitate-Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu-3

La Digi24, Călin Popescu Tăriceanu a recunoscut că Senatul ar putea avea o problemă de imagine pe măsură ce cazul Dan Șova trenează. „Am convingerea că marțea viitoare această problemă va fi tranșată”, a spus președintele Senatului.

Astfel, cazul senatorului Dan Şova, pentru care DNA a cerut încuviinţarea arestării preventive, ar putea ajunge din nou, după două luni, în dezbaterea plenului Senatului.

„Senatul e în final suveran să ia decizii”, a declarat, miercuri, Călin Popescu Tăriceanu. Întrebat dacă se poate hotărî și repetarea procedurii în integralitatea ei, șeful Senatului a spus că, în principiu, se poate hotărî orice.

Judecătorii CCR au decis că rezultatul votului a fost interpretat în baza unui regulament neconstituţional. Curtea nu a indicat însă ce trebuie să facă senatorii după această sentinţă, iar Comisia juridică a Senatului nu a putut formula un punct de vedere. În comisie, PSD a solicitat reluarea votului, în timp ce PNL a propus reinterpretarea în baza rezultatului din 25 martie.

Comisiei i s-a mai dat o şansă să întocmească un raport.

Cristian Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului, a explicat: „Dacă marți, când reluăm ședința Biroului Permanent, nu primește sau, de asemenea, decizia Comisiei juridice nu este una adoptată în condiții regulamentare, decizia va fi luată în plen”.

Nu se poate așa ceva, va fi în ilegalitate totală. I-am atras atenția lui Tăriceanu că riscăm probleme și acuzații de abuz în serviciu pentru că încalcă legea”, a declarat Cristian Bodea, senator PNL.

Liberalii acuză PSD că vrea să îl scape din nou pe Dan Şova de arest prin votul senatorilor. Aceştia au, împreună cu parlamentatrii PLR- PC, o majoritate de 90 voturi, faţă de cele doar 61 ale liberalilor. În Comisia juridică, PNL a încercat să propună ca votul din 25 martie să fie reinterpretat.

De altfel, liderul PSD, Victor Ponta, a spus din nou, după o ședință a conducerii partidului, că în opinia lui, Dan Şova nu ar trebui arestat.

Există vreo justificare pentru care un om nu este trimis în judecată după opt ani de zile, dar trebuie să fie arestat? Eu nu găsesc nicio justificare decât una politică, pur politică. Să spui: nu vreau să te trimit în judecată în fața judecătorilor, vreau să te arestez, cred că e doar un gest politic și atunci de ce trebuie să îi cer eu ceva dlui Sova?”, a spus Victor Ponta.

DNA îl acuză pe Dan Şova de abuz în serviciu.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”