Viorel Hrebenciuc, trimis în judecată în dosarul retrocedărilor de pădure din Bacău

Data publicării:
HREBENCIUC 22

În acest dosar vor fi judecaţi şi Gheorghe Paltin Sturdza, beneficiarul a peste 43.000 de hectare de pădure din judeţul Bacău, judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, şeful Romsilva, Adam Crăciunescu, judecătoarea Anca Roxana Adam de la Tribunalul Braşov, soţia lui Ioan Adam, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Ion Iacob, Janica Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătăşel, Rodica Gabriela Zaharia şi Iulian Durlan.

Părţi civile în dosar sunt statul român, prin Ministerul Finanţelor, şi persoana fizică Alina Suciu, scrie Mediafax.

Instanţa supremă nu a stabilit încă primul termen. Dosarul este în cameră preliminară, urmând să se stabilească termen, pentru verificarea măsurilor preventive.

Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, Gheorghe Paltin Sturdza, Lorand Andras Ordog, Dan Costin Bengescu şi Iosif Kadas sunt arestaţi preventiv, iar Andrei Hrebenciuc, Sorin Ion Iacob şi Jănică Poenaru, în arest la domiciliu. 

Citiți și:
STENOGRAME. Viorel Hrebenciuc îl sfătuia pe Adrian Năstase să facă „deal-uri”
Viorel Hrebenciuc și-a recunoscut o parte din vină în dosarul retrocedărilor ilegale
Procurori: Viorel Hrebenciuc, nemulțumit de implicarea lui Tudor Chiuariu în retrocedările de pădure de la Bacău
Istoricul dosarului

Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional prin care urmăreau să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor. Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani. Grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme off-shore pentru a ascunde provenienţa banilor. Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Gheorghe Paltin Sturdza a reuşit să intre în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure.

Din 10 ianuarie este cercetat în dosar şi senatorul Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei, în cazul căruia procurorii DNA Braşov au luat măsura controlului judiciar, până în 8 februarie, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Iniţial, procurorii i-au adus la cunoştinţă că este acuzat că ar fi stabilit să primească 2,5 milioane de euro, pentru intervenţii privind retrocedarea în cazul lui Gheorghe Paltin Sturdza, banii fiind disimulaţi prin încheierea unui contract de asistenţă juridică. Chiuariu ar fi discutat să intervină la funcţionari de la Comisia Judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar din Prefectura Bacău, RNP Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău, "cu scopul de a-i determina pe aceştia fie să urgenteze, fie să-şi îndeplinească în mod defectuos (ex. să nu exercite acţiuni în justiţie) atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a unei decizii a Tribunalului Covasna".

În 15 ianuarie, procurorii au extins urmărirea penală în cazul lui Tudor Chiurariu, acuzându-l că i-a cerut 3 milioane de euro lui Gheorghe Paltin Sturdza, pentru a obţine pentru acesta din urmă, prin traficarea influenţei asupra unor funcţionari din judeţul Bacău, un teren de aproximativ 6.000 de hectare de pădure.

În dosarul retrocedării sunt urmăriţi penal şi senatorii Dan Şova şi Ilie Sârbu, precum şi directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri