T. Băsescu atacă la Curtea Constituțională abrogarea articolului 276 din Codul Penal privind presiunile la adresa justiţiei
Data publicării:
Traian Băsescu se opune abrogării articolului 276 / Foto: presidency.ro
Preşedintele a amintit că a retrimis proiectul la Parlament, cerând ca articolul 276 din Codul Penal să nu fie abrogat, însă Legislativul a votat din nou proiectul, potrivit Mediafax.
Şeful statului a spus că, de aceea, atacă proiectul la Curtea Constituţională.
Articolul 276, privind presiuni asupra justiţiei: „Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.”