Dosarul Gabriel Oprea | Precizările ministrului de Interne

Data publicării:
PETRE TOBA ministerul afacerilor interne agerpres 8100195

Foto: Agerpres

„Nu am făcut niciodată comentarii privind cauzele penale și nu o voi face nici acum. O singură precizare cred că se impune și anume că la 18 ianuarie a.c., când mi-a fost prezentat raportul Comisiei de control privind fondurile operative, ancheta penală fusese deja începută. De altfel, la data de 14 ianuarie a.c. a avut loc o percheziție a DNA la sediul DIPI în urma căreia s-au ridicat toate documentele relevante privind utilizarea acestor fonduri. În aceste condiții cercetarea administrativă nu s-ar fi putut desfășura. Precizez că nu am avut nicio calitate în dosar și că MAI a sprijinit ancheta procurorilor”, se arată în comunicatul semnat de Petre Tobă.

În rechizitoriul DNA prin care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a fost trimis în judecată pentru abuz în Serviciu apare şi numele actualului ministru, Petre Tobă. Procurorii spun că acesta, în calitatea sa de şef al Poliţieie Române în mandatul lui Oprea, ar fi aflat despre neregulile de la Serviciul intern de luptă împotriva corupţiei dar nu ar fi luat nicio măsură. Nu ar fi făcut acest lucru nici după ce a preluat funcţia de ministru de Interne.

Citiţi şi:

DNA: Au fost distruse documentele referitoare la achiziţia maşinii de lux a lui Gabriel Oprea

Rechizitoriu: Smartphone-uri de ultimă generație, MacBook-uri, canapele, cabină de duș, cumpărate nelegal din fonduri operative DIPI

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”