Motivele pentru care au fost condamnați cei opt grei ai fotbalului

Data publicării:
gica popescu mediafax

 

Opt dintre cei mai puternici și mai influenți oameni din fotbalul autohton au fost condamnați la închisoare cu executare, după ce au fost acuzați de înșelăciune, evaziune fiscală și alte infracțiuni de natură financiară.

Pornit de la o anchetă realizată în 2006 de Gazeta Sporturilor, care a arătat faptul că suma încasată de Rapid de la Galatasaray în urma trecerii lui Florin Bratu în campionatul Turciei ar fi fost mult mai mică decât cea plătită de gruparea de pe malul Bosforului.

Prima înfăţişare în Dosarul Transferurilor a avut loc în februarie 2009, după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis în judecată opt oameni de fotbal din România, acuzaţi că au prejudiciat bugetul de stat cu 1,5 milioane de dolari, dar şi patru cluburi din Liga I, cu 10 milioane de dolari.

Dosarul Transferurilor a adunat aproape 20.000 de pagini şi peste 100 de persoane au fost audiate. Procurorii DNA au investigat aproape 800 de transferuri de fotbalişti şi au ajuns la concluzia că reţeta după care cei opt ar fi obţinut ilegal peste 10 milioane de dolari era una simplă: preţurile înregistrate în contabilitatea cluburilor au fost de fiecare dată mai mici decât sumele reale plătite de cluburile străine.

În total, sub lupa magistraților au intrat nu mai puțin de 12 tranzacții cu jucători:

Cristi Dulca: transferat în 1999 de la Rapid la Pohang Steelers (Coreea de Sud)

Iulian Arhire: transferat în 1999 de la Oţelul la Pohang Steelers (Coreea de Sud)

Cosmin Contra: transferat în 1999 de la Dinamo la Deportivo Alaves (Spania)

Ionel Ganea: transferat în 1999 de la Gloria Bistriţa la VfB Stuttgart (Germania)

Paul Codrea: transferat în 2001 de la Dinamo la Genoa (Italia)

Florin Cernat: transferat în 2001 de la Dinamo la Dinamo Kiev (Ucraina)

Bogdan Mara: transferat în 2001 de la Dinamo la Deportivo Alaves (Spania)

Nicolae Mitea: transferat în 2003 de la Dinamo la Ajax (Olanda)

Lucian Sânmărtean: transferat în 2003 de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos (Grecia)

Florin Bratu: transferat în 2003 de la Rapid la Galatasaray (Turcia)

Dan Alexa: transferat în 2004 de la Dinamo la Beijing Guoan (China)

Adrian Mihalcea: transferat în 2005 de la Dinamo la Chunnam Dragons (Coreea de Sud)

Condamnările celor opt oameni din fotbal:

George Copos - 3 ani şi opt luni de închisoare cu executare.

Mihai Stoica - 3 ani şi şase luni de închisoare cu executare.

Cristian Borcea - 6 ani şi patru luni de închisoare cu executare.

Ioan Becali - 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare.

Victor Becali - 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

Jean Pădureanu - 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.

Gică Popescu - 3 ani şi o lună de închisoare cu executare.

Gheorghe Nețoiu - 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...