Bani pentru promovarea examenelor: Trei profesori de la USAMBV Timişoara, reţinuţi pentru luare de mită

Data publicării:
usambv

Trei profesori de la Universitatea de ştiințe Agricole şi Medicină Veterinară din Timişoara au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce ar fi luat mită. Ei le-ar fi cerut studenţilor bani pentru a le da note de trecere la examene.

Este vorba despre Flavius Berbentea, membru în Consiliul Facultăţii de Tehnologia Produselor Agroalimentare, profesorul Adrian Băneş, directorul Departamentului de Ştiinţe Exacte al USAMVB, şi asistentul Lucian Georgescu.

Anchetatorii spun că cei trei cereau suma de 50 de euro pentru un examen, iar banii nu ajungeau doar la cei cercetaţi, ci şi la alte cadre didactice din universitate.

În urma percheziţiilor efectuate în birourile celor trei de la Universitatea de Ştiințe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, au fost ridicate mai multe acte şi suma de 1000 de euro.

Conducerea Universităţii susţine că nu are cunoştinţă de astfel de fapte.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, profesorii riscă să stea după gratii între trei şi zece ani.

Anul trecut, un profesor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare după ce a fost prins luând mită de la studenţi ca să îi lase să promoveze examenele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...