Judecătoria din Târgovişte funcţionează în cantina unui fost CAP

Data publicării:
judecatorie

Judecătoria Târgovişte funcţionează într-o clădire care a adăpostit, până în 1986, cantina unui fost CAP. Au trecut 30 de ani de la ultima renovare, iar pereţii sunt acum plini de mucegai. Instalaţiile electrică şi sanitară abia mai fac faţă.

În plus, magistraţii spun că imobilul pur şi simplu nu are toate dotările necesare activităţii care se desfăşoară aici.

Sediul nu răspunde cerinţelor noilor coduri. În primul rând, nu se poate asigura fluxul separat, magistraţi şi personalul instanţei, justiţiabili şi deţinuţi. Sălile sunt oarecum improprii. La sălile de la etaj nu se poate asigura accesul persoanelor cu handicap, decât pur şi simplu să îi iei în cârcă”, spune Luiza Spătaru, preşedintele Judecătoriei Târgovişte.

Tribunalul Bihor funcţionează de doi ani în clădirea unei foste şcoli. Imobilul n-a mai fost reparat de o jumătate de secol şi nu a avut niciodată lift.

„Condiţiile în care activăm sunt sub limita decenţei”, consideră Ioana Rucai, avocat.

La Horezu, doar jumătate de acoperiş este reparată, un perete exterior este zugrăvit şi există termopane. Sunt singurele îmbunătăţiri aduse în ultimul secol clădirii Judecătoriei Horezu, care are o singură sală de judecată.

Am văzut în presă că ministrul Justiţiei a fost la Buzău şi a văzut o situaţie similară şi a alocat bani. Sper într-o vizită a ministrului şi aici, să vadă că condiţiile de la Horezu nu sunt cele mai bune”, spune Ilie Fartat, primarul din Horezu.

La Jimbolia, după o investiţie de jumătate de milion de euro, clădirea judecătoriei nu este folosită nici acum şi a început deja să se degradeze.

În 2006, Ministerul Justiţiei a plătit pentru construirea unei clădiri în care urma să funcţioneze noua judecătorie din Jimbolia. După ce clădirea a fost terminată, Ministerul a renunţat la înfiinţarea judecătoriei.

Clădirea este în grija secţiei de jandarmerie Jimbolia. Noi am făcut demersuri acum doi ani la Ministerul Justiţiei pentru a relua discuţiile pentru înfiinţarea judecătoriei. Se pare că, conform unei legi date acum trei - patru ani, s-a renunţat la acest obiectiv”, spune Daniel Gorgan, viceprimarul oraşului Jimbolia.

Ministerul Justiţiei nu a răspuns adreselor trimise de primar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...