INTERCEPTĂRI în dosarul retrocedărilor. Viorel Hrebenciuc: „Acuma să-l folosesc pe Ilie Sârbu, să-l calce pe cap?”

Data publicării:
viorel hrebenciuc la dna brasov1

Procurorii îl acuză pe Viorel Hrebenciuc de corupţie în afacerea retrocedării ilegale a peste 40.000 de hectare de pădure, din care lui ar fi urmat să îi revină mai mult de un sfert. Printre dovezile anchetatorilor, câteva stenograme.

Procurorii au la dosar înregistrarea unei discuţii dintre vicepreşedintele Camerei Deputaţilor şi unul dintre intermediarii care făcea legătura clienţilor cu mafia pădurilor. Este dovada că Viorel Hrebenciuc făcea presiuni asupra autorităţilor care încercau să oprească retrocedările ilegale, spun procurorii. Directorul Romsilva era printre cei vizaţi, pentru că juriştii regiei încurcau planurile Prinţului Paul, prinţesei Lia şi ale lui Elie Vlad Sturdza, care cereau de la stat peste 70.000 de hectare, fără să aibă dreptul.

Discuţie despre Adam Crăciunescu, şeful Romsilva

Viorel Hrebenciuc: Acuma să-l folosesc pe Ilie Sârbu, să-l calce pe cap? Eu mâine după-amiază, la 4 jumătate, vorbesc încă o dată la Bacău, să văd dacă au primit vreun semnal. Şi dacă n-a primit, te trimit la Crăciunescu, să-i spună Crăciunescu că ştie că ai avut o discuţie şi-i spune exact ce are de făcut. Ai înţeles?

Dan Bengescu: Da..

Viorel Hrebenciuc Adică, o lucrăm...

Dan Bengescu: Aşa.

Viorel Hrebenciuc Aşa.

Dan Bengescu: Haideţi să vă spun ? Gata, deci n-a promis nimic, a zis că-mi rezolvă ei. Şi săptămâna trecută l-a sunat Sorin ...?... dă-i drumul înainte, nu-ţi mai contestă nimic

Viorel Hrebenciuc ...?... sau cum?

Dan Bengescu: Ai înţeles? Nu-ţi mai contestă, stai liniştit. Ne ocupăm de tot. Şi de Sibiu, ne ocupăm noi tot.

Sursă: DNA

Creierul afacerii, spun procurorii, este deputatul PSD de Braşov, Ioan Adam. Fost judecător, actual avocat, el îl reprezenta Ellie Vlad Sturdza, care a revendicat 40.000 de hectare de pădure, în calitate de urmaş. Judecătorii au constatat însă că era doar rudă de gradul cinci cu familia nobilă şi nu avea dreptul la moştenire.

Parlamentarul i-ar fi convins pe magistraţi să se răzgândească. La fel ar fi procedat şi cu alţi judecători de la tribunalele Covasna şi Braşov. Drept pentru care procurorii au cerut aprobarea Parlamentului să îl aresteze.

SMS trimis de Viorel Hrebenciuc lui Ioan Adam

„Suntem în plin război cu Romsilva! Nu-i mai cred! Vom câştiga 100%! Sută la sută fac ordine. Urât. O să le placă la toţi, o să vezi.”

Sursă: DNA

Stați liniștiți, nu vă grăbiți cu acuzații, aveți răbdare un pic, este o discuție preliminară, aveți răbdare”, a spus Ioan Adam când a fost chemat la DNA.

Nu în ultimul rând, în acest dosar apare şi numele fostului ministrului al Mediului, Attila Korodi. Şi el a făcut presiuni, spun procurorii, asupra directorului Romsilva, ca să obţină imobile sau drepturi de proprietare asupra unor terenuri din Călăraşi, Sinaia, Buzău, Galaţi, Vâlcea şi Suceava.

Întrebat dacă va spune da sau nu arestării ljui Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam, Victor Ponta a răspus... ca prim-ministru.

Eu mă ocup cu Guvernul, cum probabil că ştiţi deja. Eu cu Guvernul, dânşii cu justiţia. Să nu încurcăm lucrurile", a declarat Victor Ponta. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...