Discuții între V. Hrebenciuc și D. Șova despre amnistie și președinția PSD. V. Ponta: „Nu ne spune DNA pe cine să punem șef la partid”

Data publicării:
Viorel Hrebenciuc la DNA crop-Mediafax Foto-Liviu Adascalitei


Reporter: Aveţi lipici la dosare penale în ultima vreme.

Viorel Hrebenciuc: Nu e voinţa mea. (...) Sunt suspect.

Reporter: Vă doriţi să ajungeţi la şefia PSD?

Dan Șova: Nu, noi nu discutăm aşa ceva şi nu mi-am pus problema niciodată.

Nici pe vremea comuniștilor nu te arestau procurorii dacă vrei să fii șef la partid. Păi ce, o să numească DNA-ul șef la partide? Asta e culmea. Dacă cineva încalcă legea, răspunde, dacă nu, trăim în Europa și nu ne spune DNA pe cine să punem șef la partid”, a fost reacția lui Victor Ponta, președinte PSD. (DETALII)

INTERCEPTĂRI: „Deci, automat, suntem beliţi” / „Dar trebuie pornită de la Ministerul Justiţiei cu inteligenţă”

Aşadar, acuzaţii extrem de grave se îndreaptă împotriva vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor. La două zile după ce a fost pus sub acuzare în dosarul retocedărilor ilegale de păduri, Viorel Hrebenciuc a încercat să creeze o lege special pentru el, de amnistiere, spun procurorii. I-a cerut asta colegului de partid, Dan Şova, care s-a scuzat că nu îl poate ajuta, dar i-a promis că intervine la ministrul Justiţiei. Procurorii spun întregul lanţ al corupţiei reiese clar din interceptările de la dosar (DETALII).

Anchetatorii au înregistrările convorbirilor telefonice în care Viorel Hrebenciuc îl întreba pe generalul Dumitru Iliescu, fostul şef al Serviciului de Protecţie şi Pază, dacă procurorii îi ascultă telefoanele.

Dumitru Iliescu: V-am spus că Dumneavoastră sunteţi pe mandat.

Viorel Hrebenciuc: Mh! Da.

Dumitru Iliescu: Pur şi simplu este tot ce am aflat.

Viorel Hrebenciuc: Dar acum pentru ce dosar?

Dumitru Iliescu: Nu ştiu, nu m-am băgat şi vă spun şi de ce. El a spus de ce: "Domnule, dacă pun întrebări, şefa mea (n.r. procurorul DNA) ştie.

Fostul şef SPP obţinea informaţiile confidenţiale de la un ofiţer de poliţie judiciară, care avea acces la date clasificate din dosarele vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor.

Dumitru Iliescu: În general, îi dă toate dosarele. De fapt el îi ţine dosarele în fişet. El le ţine acolo, are cheia în fişetul ei.

Viorel Hrebenciuc: Frumos, bravo lui! Excelent!

Dumitru Iliescu a vorbit la telefon cu Viorel Hrebenciuc despre premierul Victor Ponta şi despre preşedintele Traian Băsescu.

Dumitru Iliescu: Şi a venit informaţia asta, ştia şi de Ponta şi de toţi. Ştia de Băsescu, de 27 de milioane, că a stabilit un plan pentru anul ăsta şi mandatele pe care să le ia.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a apelat şi la senatorul Dan Şova. Au discutat despre modificarea unei legi care trimite la închisoare politicienii care îşi folosesc influenţa ca să îşi rotunjească ilegal averea.

Viorel Hrebenciuc: Dane, orice telefon îl dai este influenţare. Dacă eu sun pentru un primar din colegiu, noi trebuie să lămurim ce facem ca parlamentari, care e rolul nostru. Eu, dacă mă bat pentru un primar să îi dau bani la drum - că pe urmă mă văd oamenii acolo, nu? Mă iau de guler că nu rezolv cu drumul. E, în momentul acela e influenţare.

Dan Şova: Da, da.

Viorel Hrebenciuc: Deci, automat, suntem beliţi. (...)

Dan Şova: Dar trebuie pornită de la Ministerul Justiţiei cu inteligenţă.

Viorel Hrebenciuc: Vezi că asta e procedura acum, vezi că poate să fie şi avantajul tău.

În schimbul acestui "favor", Dan Şova urma să fie susţinut pentru a prelua conducerea partidului dacă Victor Ponta ajunge preşedintele României.

Dan Şova: În legătură cu epoca post Victor, toată lumea cu care am vorbit, toată lumea merge cu mine. Nu îl vor pe Liviu (n.r. Dragnea) în primul rând.

Viorel Hrebenciuc: Hai să-ţi spun o chestiune: o să fii preşedinte (n.r. la PSD). Dar cât de cât trebuie ştiut un lucru - sunt ministere în care trebuie să mergi cu tehnocraţi, nu o să ai ce să faci, boss.

Potrivit datelor din dosar, Viorel Hrebenciuc a fost interceptat la cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl suspectează de corupţie.

Citiți și:
Fost șef al SPP, suspectat de implicare în dosarul lui Viorel Hrebenciuc: M-au contactat cei de la DNA, dar nu mi-au spus acuzațiile
Mediafax: Viorel Hrebenciuc a aflat informaţii din DNA prin intermediul fostului şef al SPP Dumitru Iliescu
Ion Iliescu: Nu l-aş crede atât de naiv şi de neiniţiat pe Viorel Hrebenciuc
C.T.Popescu: Viorel Hrebenciuc este un taliban al corupției, ar corupe și cămilele
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...