Radu Dogaru şi Eugen Darie fuseseră condamnaţi în primă instanţă, de Judecătoria Sectorului 3, la câte şase ani şi opt luni de închisoare fiecare.
În motivarea deciziei, judecătorii susţinuseră că pedepsele aplicate nu au „caracter spectaculos”, care să ofere satisfacţie opiniei publice, ci sunt adecvate restabilirii ordinii publice, conform motivării JS 3.
Hotărârea a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis reducerea pedepselor. Astfel, Radu Dogaru a fost condamnat la Curtea de Apel la şase ani de închisoare, iar Eugen Darie la cinci ani şi patru luni.
Cei doi şi-au recunoscut faptele, astfel că au fost judecaţi în procedură simplificată, respectiv prin prisma articolului 320 indice 1 din Codul de procedură penală, pentru a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.
În 15 iulie 2013, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.