„Să pui pe cineva care a fost într-un partid extremist este un afront la adresa CCR”, a declarat Teodor Baconschi, fost ministru de Externe în guvernarea PDL. „Este dovada că PSD nu mai are oameni”, consideră actualul membru al Mișcării Populare.
În opinia senatorului PSD Liviu Pop, Lucian Bolcaș are o „traiectorie net superioară vizavi de alți membri CCR” nominalizați de fosta putere. „Este un câștig pentru Curtea Constituțională. Sper să dovedească repede plus valoare pe care o va aduce”, a declarat Liviu Pop în emisiunea „Imparțial” de la Digi24.
„Bolcaș nu este o stea luminoasă în jurisprudența românească, iar ca politician a fost odios. Unui asemenea personaj îi lipsește imparțialitatea. Venirea lui Bolcaș ar mai pune încă o piatră de moară la temelia CCR”, este de părere analistul Andrei Țăranu. El a spus că Bolcaș a făcut rău democrației din România.
Subiectul nominalizării lui Lucian Bolcaș a fost discutat și în emisiunea „Jurnalul de seară” de la Digi24. „Nu poate să fie un semnal mai prost pentru exterior decât nominalizarea acestei persoane cu un profund caracter antidemocratic constant în ultimii 20 și ceva de ani”, a declarat consultantul politic Valeriu Turcan, fost consilier prezidențial. „Prezența lui în CCR e o nenorocire”, a adăugat Turcan, reamintind că Lucian Bolcaș a fost împotriva tuturor minorităților, l-a slujit pe Vadim Tudor și a fost avocatul lui Adrian Năstase.
„A-l ataca pentru că a fost avocatul cuiva e cel puțin ciudat. Nu e OK”, a replicat Gyorgy Frunda, consilier al premierului.
„Ce-l recomandă pe Bolcaș la CCR?”, s-a întrebat și deputatul PDL Andreea Paul.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seara, că dacă propunerea PSD se va concretiza, va refuza să participe la ceremonia de depunere a jurământului de către Lucian Bolcaş.
„Nu voi participa la o astfel de ceremonie când e vorba de Bolhaş (sic!) și această ceremonie nu se va desfășura la Cotroceni, pot s-o desfășoare unde vor ei. (...) Nu sunt prevăzute sancțiuni. Mi se pare inadmisibil să numești in CCR un om cu mentalitatea şi gândirea lui Lucian Bolhaş”, a declarat șeful statului.
Urmăriți în materialele video de mai sus comentariile din emisiunile de la Digi24 stârnite de propunerea lui Lucian Bolcaș la CCR.