Traian Băsescu: Iohannis nu-și poate pierde mandatul din cauza procesului pe incompatibilitate

Data publicării:
Klaus Iohannis si Traian Basescu la ceremonia de investire de la CCR - presidency-1.ro

„Indiferent care este decizia curții, mandatul președintelui nu se poate întrerupe”, a declarat Traian Băsescu precizând, însă, că nu este profesor de drept constituțional, dar ca om care a citit Constituția a înțeles că președintele poate pierde funcția numai în două cazuri: dacă se constată o încălcare gravă a Constituției, caz în care e suspendat de Parlament și se organizează referendumul de demitere, acesta din urmă fiind definitoriu; și 2. dacă este acuzat de înaltă trădare și Înalta Curte decide că e vinovat.

„În Constituție, nu există niciun cuvânt care să facă aluzie la pierderea mandatului pe incompatibilitate. E părerea mea citind Constituția”, a spus Traian Băsescu. „Acel proces, cu jurământul odată depus, nu mai poate produce efecte”, a conchis Traian Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri