Potrivit declarației de avere completate în aprilie 2014, social-democratul Gheorghe Bunea Stancu deține şapte terenuri intravilane în municipiul Buzău, în suprafață totală de peste 11.500 de metri pătrați, infomează Mediafax.
De asemenea, Gheorghe Bunea are un apartament, trei case de locuit, dar și un spațiu comercial de 242 de metri pătrați. Președintele CJ Brăila a declarat, totodată, bijuterii în valoare totală de 13.000 de euro, cele mai multe anchiziţionate în perioada 1974 - 2005, restul fiind din perioada 2005 - 2013.
Conform aceleiaşi declaraţii de avere, Gheorghe Bunea Stancu deține patru depozite bancare, două din anul 2009, la BCR Brăila, de câte 61.705, 75 lei, unul tot la BCR Brăila din 2004 în valoare de 746.492, 85 şi unul la Unicredit Ţiriac Bank, în valoare de 735.986, 74, din anul 2012.
Gheorghe Bunea Stancu mai are, potrivit declaraţiei de avere, acțiuni la o societate comercială și la cinci SIF-uri. Astfel, social-democratul are 62, 5 la sută acțiuni la societatea Bursagrirom SA Brăila, la SIF Banat Crișana are 2.643 de acțiuni, la SIF Moldova deține 12.565 de acțiuni, la SIF Transilvania 3.475 acțiuni, la SIF Muntenia 16.132 acțiuni și la SIF Oltenia 4.477 acțiuni.
La venituri, şeful CJ Brăila a trecut în declarația de avere indemnizația de președinte al CJ Brăila în cuantum de 55.356 de lei, în timp ce soția sa, Gheorghe Bunea Tanța, care este educatoare la o grădiniță din municipiul Brăila, are venituri de 26.044 lei.
La venituri din alte surse, Bunea Stancu are o sumă de 540 de lei, însemnând indemnizație de la Comisia pentru Autorizarea Împrumuturilor.
Potrivit declaraţiei de avere, Gheorghe Bunea Stancu nu are datorii şi nici nu a primit cadouri şi nu a beneficiat de servicii sau alte avantaje în mod gratuit.
În ceea ce privește declarația de interese, Gheorghe Bunea Stancu apare ca fiind acționar la Bursagrirom SA Brăila, cu 62,5 la sută, și având acțiuni la cinci SIF-uri.
De asemenea, este președinte al Centrului de Informare și Documentare, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Dunărea, președinte al Asociației Eco Dunărea Brăila, președinte al Asociției Handbal Club Brăila, președinte al Asociației Vânătorilor și Pescarilor, președinte al Grup Local pentru Promovarea și Dezvoltarea Zonei Pescărești Brăila dar și membru în Consiliul de Dezvoltare Regională regiunea sud-est, fără a fi trecute și beneficiile ce rezultă în urma acestor funcții.
În declarația de interese, Gheorghe Bunea Stancu are trecute și funcțiile politice. Astfel, el este președinte al PSD Brăila, este președinte al Consiliului Județean Brăila, dar și membru al BPN-+PSD și președinte al Comitetului Financiar al PSD.
Procurorii DNA au făcut timp de cinci ore percheziții la locuința lui Gheorghe Bunea Stancu, președintele Consiliului Județean Brăila. El a fost ridicat apoi cu mascații.
Potrivit unor surse judiciare, infracţiunile puse în sarcina lui Bunea Stancu vizează atribuirea unor contracte, de către CJ Brăila, unor firme care, în prezent, ar deţine monopolul lucrărilor pe bani publici din judeţ. Una dintre aceste firme, spun aceleaşi surse, ar fi controlată chiar de către preşedintele CJ Brăila. Anchetatorii susţin, conform surselor citate, că licitaţiile s-au desfăşurat astfel încât firmele respective, trei la număr, să fie declarate câştigătoare.