13 milioane de euro, cauțiune pentru Sebastian Ghiță

Data publicării:
sebastian ghita inquam-3

Parlamentarul Sebastian Ghiță a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune. Acesta are la dispoziție 10 zile pentru a plăti cauțiunea de 13 milioane de euro. În caz contrar, DNA poate face o nouă cerere pentru ridicarea imunității parlamentarului.

13 milioane de euro este cea mai mare sumă stabilită de procurori, până acum, pentru o cauţiune. Precedentele recorduri au fost deţinute de Elena Udrea, cu 1,2 milioane de euro în octombrie 2015 şi omul de afaceri Dan Adamescu, patronul Astra Asigurări, cu aproape 10 milioane de euro, la începutul acestei luni.

Decizia procurorilor de la DNA Ploiești vine după ce Parlamentul a respins, ieri, solicitările procurorilor pentru reținerea și arestarea preventivă a deputatului.

Anchetatorii DNA Ploieşti, care au deschis recent al patrulea dosar penal pentru fapte de corupţie pe numele deputatului Sebastian Ghiţă, susţin că şi înainte de a deveni parlamentar, dar şi după ce a fost ales deputat, acesta controla numirea sau menţinerea în funcţii importante a unor persoane pe care le-a folosit apoi în ceea ce procurorii numesc „un mecanism infracţional” şi care contribuiau, prin funcţiile pe care le deţineau, la satisfacerea intereselor deputatului.

Potrivit anchetatorilor, pe vremea când era premier, Victor Ponta i-ar fi promis unui procuror din Ploieşti un post important. Era răsplata pentru că l-ar fi ajutat cu informaţii din dosare pe deputatul Sebastian Ghiţă. În dosarul lui Sebastian Ghiţă se vorbeşte şi despre şantaj. Procurorii spun că deputatul ar fi ameninţat şi un om de afaceri cu o campanie de denigrare pe postul Realitatea TV, al cărui manager era la momentul la care s-ar fi petrecut infracţiunea.

Acuzaţiile de scurgere de informaţii care îl vizează pe Sebastian Ghiţă pornesc de la un dosar instrumentat de Parchetul Curţii de Apel Ploieşti care ducea la un apropiat al acestuia - preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma. Martori, dar şi fostul şef al Parchetului, Liviu Tudose, care e acum arestat în dosar, vorbesc despre felul în care ar fi decurs lucrurile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se modifică programul școlilor din București luni, după alegeri. Activitatea nu va fi suspendată complet
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Copiii lui Brad Pitt nu și-au mai văzut bunicii de 8 ani. Părinții actorului, devastați de lupta juridică cu...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...