ACTUALIZARE 13.00 Ministrul Educației, Remus Pricopie, a precizat în ședința comandamentului de iarnă de la Guvern că luni toate școlile din județele care s-au aflat sub cod portocaliu sau galben vor fi închise. Unele inspectorate au decis deja că măsura se va aplica și marți.
„Toate județele cu cod portocaliu sau galben, mâine nu vor susține cursurile. Avem 26 de județe cu școli închise: Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea. Avem și Bucureștiul cu două zile”, a anunțat Remus Pricopie.
O nouă evaluare a situației se va face luni, astfel încât marți se vor anunța cu precizie în ce județe cursurile rămân suspendate.
De asemenea, ministrul a anunțat și că trei universități nu vor desfășura luni activități, iar eventualele examene vor fi reprogramate.
„La Universitatea București, la Universitatea din Pitești și la Universitatea din Târgoviște nu sunt activități mâine, examenele planificate pentru mâine vor fi replanificate”, a spus ministrul. El a menționat că la celelalte universități, dacă studenții nu pot ajunge la examene din cauza vremii, examenele vor fi replanificate.
Vicepremierul Liviu Dragnea a insistat ca școlile să nu țină cursuri nici marți, dacă nu sunt condiții propice.
__________________________________
Decizia pentru București a fost luată de Inspectoratul General, la recomandarea prefectului și a Primăriei. Măsura afectează 425 de instituții de învățământ, în care învață aproximativ 240.000 de elevi, a precizat la Digi24 Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Capitala se află până duminică seară sub cod portocaliu de ninsoare și viscol.
ACTUALIZARE 12.24 ARGEȘ. Toate școlile și grădinițele din județul Argeș vor fi închise luni.
ACTUALIZARE 12.15. BUZĂU. Și școlile din județul Buzău vor fi închise luni. Vor fi afectate 658 de instituții de învățământ și 69.145 de elevi, a precizat la Digi24 Georgeta Burducea, de la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Oficialul a mai spus că mâine la prânz se va anunța dacă măsura suspendării cursurilor va fi extinsă și pentru marți.
BRĂILA. De asemenea, în Brăila cursurile sunt suspendate luni și marți în 50 de școli din afara municipiului Brăila. Este vorba despre 39 de școli din mediul rural și 11 școli din diferite orașe, a declarat la Digi24 Iulian Danielescu, inspector școlar general în județul Brăila.
Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat sâmbătă că roagă autoritățile locale să facă o evaluare a situației și să ia decizia suspendării cursurilor, dacă este cazul.