Zi grea pentru polițiștii de frontieră. Peste 100 de persoane au încercat să treacă ilegal granița pe la Nădlac, în doar 24 de ore

Data publicării:
un camion de marfă oprit de un polițist de frontieră iar în camion se văd câțiva oameni înghesuiți printre cutiile de marfă
Poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state afro-asiatice (Algeria, Bangladesh, Sri Lanka, India, Pakistan, Afganistan, Nepal, Siria și Etiopia), cu vârste cuprinse între 19 și 51 de ani, intrați legal în România în baza documentelor personale. Sursa foto: Poliția de Frontieră Română

Poliţiştii de frontieră, din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac și Nădlac II, au depistat 116 cetăţeni de diverse naționalități, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Aceștia erau ascunși în cinci mijloace de transport, informează joi Poliția de Frontieră într-un comunicat de presă.

Conform comunicatului, în ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, doi cetățeni turci, un bulgar și un român, aflați la volanul a două ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia și a două autoutilitare înmatriculate în Cehia și România. Șoferii transportau mobilă, ambalaje, catalizatoare și varză pentru diferite societăți comerciale din Slovacia, Ungaria, Austria și Italia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, 80 de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state afro-asiatice (Algeria, Bangladesh, Sri Lanka, India, Pakistan, Afganistan, Nepal, Siria și Etiopia), cu vârste cuprinse între 19 și 51 de ani, intrați legal în România în baza documentelor personale.

De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, polițiștii de frontieră au efectuat controlul asupra unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia, condus de un cetățean turc. În urma controlului, au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, 26 de persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Eritreea, Bangladesh și Siria, ce intenționau să ajungă în mod fraudulos în state din vestul Europei.

În această dimineață, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, în cadrul acţiunilor specifice de supraveghere a frontierei de stat, au observat, în apropierea liniei de frontieră, un grup de persoane care se deplasa pe jos pe direcția statului vecin. Imediat, colegii noştri au demarat activităţi pentru interceptarea acestora. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, cei în cauză au fost conduși la sediul instituţiei pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că este vorba de zece persoane din Pakistan, Nepal, Bangladesh, Sri Lanka și India, cu vârste cuprinse între 19 și 37 de ani, intrați legal în țara noastră.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport, respectiv pe jos, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...