Djokovic, record cu al 23-lea său titlu de Mare Şlem, după ce a câştigat turneul de la Roland Garros

Data actualizării: Data publicării:
djokovic in timpul unui meci
Djokovic, record cu al 23-lea său titlu de Mare Şlem, după ce a câştigat turneul de la Roland Garros. Foto: Profimedia

Tenismanul sârb Novak Djokovic a câştigat, duminică, turneul de la Roland Garros şi şi-a trecut în palmares al 23-lea său titlu de Mare Şlem, un nou record, după ce l-a învins în finală pe norvegianul Casper Ruud, cu 7-6 (7/1), 6-3, 7-5.

Djokovic (36 ani) a câştigat pentru a treia oară trofeul la Paris, după 2016 şi 2021.

Campionul sârb are zece titluri cucerite la Australian Open (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021, 2023), şapte la Wimbledon (2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021, 2022) şi trei la US Open (2011, 2015, 2018). Djokovic este primul tenisman care a câştigat de cel puţin de trei ori fiecare turneu de Mare Şlem. El este, de asemenea, şi cel mai vârstnic campion de la Roland Garros.

Djokovic, aflat în prezent pe locul al treilea în lume, va redeveni lider mondial, luni, când va fi publicat următorul clasament ATP. Până acum sârbul era la egalitate cu spaniolul Rafael Nadal, în privinţa titlurilor de Mare Şlem, fiecare având 22. ''Nole'' va stabili luni un nou record ca lider mondial, cu 388 de săptămâni pe prima poziţie în lume.

Djokovic a obţinut victoria după trei ore şi 13 minute, în care l-a dominat pe adversarul său, fiind net superior la serviciu şi încheind cu 11 aşi (4 pentru scandinav), mai multe puncte direct câştigătoare (52-31), în timp ce raportul erorilor neforţate a fost echilibrat (32-31).

Sârbul a început ezitant meciul şi a fost condus cu 3-0 şi 4-1, dar a revenit şi a restabilit egalitatea, 4-4. Djokovic a făcut diferenţa în tiebreak (7-1), apoi a dominat actul secund, adjudecat cu 6-3. În decisiv, jocul a fost echilibrat, un singur break departajându-i pe cei doi finalişti, cel câştigat de Djokovic la 5-5.

La Roland Garros, Djokovic a trecut în primul tur de americanul Aleksandar Kovacevic, 6-3, 6-2, 7-6 (7/1), în turul secund l-a învins pe maghiarul Marton Fucsovics, cu 7-6 (7/2), 6-0, 6-3, în runda a treia s-a impus în faţa spaniolului Alejandro Davidovich Fokina (cap de serie numărul 29), cu 7-6 (7/4), 7-6 (7/5), 6-2, în optimi l-a învins pe peruanul Juan Pablo Varillas, cu 6-3, 6-2, 6-2, în sferturi l-a eliminat pe rusul Karen Khachanov (11), cu 4-6, 7-6 (7/0), 6-2, 6-4, iar în semifinale a câştigat în faţa liderului mondial, spaniolul Carlos Alcaraz, cu 6-3, 5-7, 6-1, 6-1.

Australianca Margaret Court deţine recordul absolut de titluri de Mare Şlem, 24, pe care Djokovic îl poate egala acum la Wimbledon. Djokovic şi americanca Serena Williams au câte 23 de trofee majore, iar Nadal şi germanca Steffi Graf au câte 22, următorul fiind elveţianul Roger Federer, cu 20, potrivit Agerpres.

Casper Ruud a pierdut a doua sa finală consecutivă la Roland Garros, după ce anul trecut a cedat în faţa lui Rafael Nadal. Norvegianul are trei finale de Mare Şlem jucate, anul trecut pierzând finala de la US Open în faţa lui Carlos Alcaraz.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...