Zi tristă pentru handbal. A murit Gheorghe Gruia, unul dintre cei mai mari sportivi români

Data actualizării: Data publicării:
538644 538644 gruia gh 1

 

Gheorghe Gruia / FOTO: digisport.ro

Gheorghe Gruia, care locuia în Mexic de 37 de ani, a suferit un infarct și a lăsat un imens gol în sportul cu balonul pe semicerc. Deși a locuit la mii de kilometri distanță de țară, Gruia n-a fost uitat în țară, dar nici nu s-a bucurat de o mediatizare corectă, asta în ciuda faptului că a fost declarat, în 1992, cel mai mare handbalist al lumii din toate timpurile. A fost o distincție care s-a bazat pe faptul că, de-a lungul carierei sale, a fost desemnat handbalistul numărul unu al lumii în șapte ani diferiți.

Ştefan Birtalan, un alt nume mare al sportului românesc, care a primit de trei ori titlul de cel mai bun handbalist al lumii, i-a făcut cea mai frumoasă caracterizare fostului să coleg de echipă,

Gheorghe Gruia a făcut parte din „Generația de Aur” a handbalului românesc, câștigătoare a patru titluri mondiale. Pasionat de sport de mic copil, Gruia nu s-a apucat din prima de ramura sportivă care l-a și consacrat. A făcut mai întâi atletism, apoi volei după care a ajuns și la handbal. A fost campion la juniori la aruncarea suliței și la triplu salt iar la 21 de ani era deja legitimat în prima ligă de volei. A fost însă și momentul în care a decis că handbalul trebuie să primeze. A fost decizia care i-a schimbat definitiv și radical viața. 

În 1961, a ajuns la Steaua, alături de care a câștigat opt titluri naționale, între anii 1963 și 1973. Alături de roș-albaștri a câștigat și Cupa Campionilor Europeni, în 1968.

A făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României. A fost campion mondial în 1964, în Cehoslovacia. În finală, România a trecut, cu scorul de 25-22, de selecționata Suediei, iar Gheorghe Gruia a marcat unul dintre goluri. Astfel, devenea campion mondial la numai doi ani și jumătate după ce se apucase de jucat handbal.

Șase ani mai târziu, a fost din nou campion al lumii alături de tricolori, la Campionatul Mondial din Franța, 1970. În cadrul turneului, a marcat 30 de goluri, iar în finala disputată împotriva Germaniei de Est și câștigată de România cu 13-12 a punctat de patru ori.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...