Portarul Karius, amenințat cu moartea. Poliția a deschis o investigație

Data actualizării: Data publicării:
GettyImages-962784526
Foto: Guliver/Getty Images

Portarul lui Liverpool, Loris Karius, a primit numeroase amenințări cu moartea, după gafele comise în finala Champions League contra lui Read Madrid, când le-a făcut cadou două goluri spaniolilor, scrie BBC News.

GettyImages-962784526
Foto: Guliver/Getty Images

Germanul în vârstă de 24 de ani și familia lui au primit zeci de amenințări cu moartea, iar poliția a deschis o anchetă în acest caz. În lacrimi după eșecul în fața lui Real Madrid, Karius și-a cerut iertare de la suporterii lui Liverpool. 

„Dacă m-aș putea întoarce în timp, aș face-o. Știu că i-am dezamăgit pe fanii echipei. Este foarte greu pentru mine, dar asta e viața de portar. Golurile astea ne-au costat victoria. Îmi pare infinit de rău”, a declarat Karius, adăugând că nu a putut să doarmă după înfrângerea cu Real Madrid.

Pe rețelele de socializare, mesajele dure la adresa portarului au curs două zile la rând. Iar printre acestea s-au numărat zeci de mesaje în care germanul este numit „nazist” și este amenințat cu moartea.

„Luăm în serios toate postările de pe rețelele de socializare care transmit astfel de mesaje de amenințare”, a declarat poliția din Merseyside.

Întreaga echipă a lui Liverpool i-a luat apărarea lui Loris Karius. „Dacă vrea să stea de vorbă cu mine, cu siguranță îi voi fi alături. Fiecare portar înțelege prin ce trece el. Și eu am fost în astfel de situații. Singurul lucru pe care i l-am spus este că există un motiv pentru care am ajuns în finală și că ar trebui să se gândească la asta. Dar bineînțeles că este foarte greu pentru el”, a declarat Simon Mignolet, portarul lui Liverpool care a fost ținut rezervă în finala Champions League disputată la Kiev.

Fundașul Dejan Lovren l-a apărat și el pe Karius și a declarat că nu trebuie învinuită o singură persoană: „Este ușor să dai vina pe cineva, dar noi suntem o echipă. Cu toții i-am spus câte o vorbă de bine, de încurajare. O să revină mai puternic. Orice om greșește”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...