Toutai Kefu, campion mondial la rugbi în 1999, și familia lui au fost atacați și răniți grav în Australia

Data publicării:
Poliția în fața casei lui Toutai Kefu din Brisbane
Poliția în fața casei lui Toutai Kefu din Brisbane. Sursa foto: Profimedia Images

Fostul rugbist australian Toutai Kefu și trei membri ai familiei sale au suferit "rani grave" în urma unui atac asupra locuinței lor din Brisbane, informează BBC.

Campion mondial în 1999 cu Australia, actual antrenor al statului Tonga, a fost transportat la spital după ce a fost înjunghiat de mai multe ori în abdomen. Kefu, în vârstă de 47 de ani, se recuperează după ce a fost operat.

Potrivit poliției australiene, Kefu și familia sa s-au trezit în dimineața zilei de luni în timp ce câțiva atacatori încercau să le fure mașina. Cei trei erau înarmați cu un topor, un cuțit și o macetă.

Un tânăr de 15 ani a fost acuzat de tentativă de omor. Poliția statului Queensland a anunțat că un alt suspect, în vârstă de 15 ani, a fost reținut, și că este căutat un al treilea agresor. "Cel mai probabil a fost un jaf care a denegerat", a declarat Tony Fleming, superintendent al poliției locale.

Flemming a spus că soția lui Kefu a suferit "tăieturi foarte grave la un braț". Potrivit presei australiene, fiul de 21 de ani al cuplului a fost rănit la spate și brațe, iar fiica de 18 ani a sportivului a suferit numeroase tăieturi la o palmă și braț.

Kefu a avut 60 de apariții pentru naționala de rugbi a Australiei, între 1997 și 2003. El a început să antreneze echipa statului Tonga în 2016.

Echipele de rugbi din Australia și Noua Zeelandă i-au transmis lui Kefu mesaje de încurajare.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...