Scuzele invocate de Șarapova, demontate. A fost anunțată de cinci ori că substanța va fi interzisă

Data publicării:
sarapova crop getty-2

Foto: Gulliver/GettyImages

Toţi au apreciat că Sharapova a fost prima care a ieşit public şi a prezentat cazul de dopaj în care e implicată. Ce a omis însă rusoaica să spună a fost că ea nu avea cum să se afle în necunoştinţă de cauză. Englezii au făcut astăzi o serie de dezvăluiri în acest caz.

Maria Șarapova (28 ani) a anunţat luni că a fost depistată pozitiv la meldonium, un medicament pe care îl utilizează de zece ani, dar care a fost inclus pe lista substanţelor interzise începând cu data de 1 ianuarie 2016. Rusoaica, în al cărei palmares figurează cinci titluri de Grand Slam, a precizat în cursul unei conferinţe de presă că nu ştia că medicamentul devenise interzis şi şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru acest lucru.

The Telegraph susţine însă că Şarapova a fost prevenită de către WADA (Agenţia Mondială Anti-Doping) prin informări regulate, transmise în perioada 3-29 decembrie 2015. Au existat nu mai puţin de cinci înştiinţări privind această substanţă, astfel că alibiul MaShei nu pare să mai stea în picioare. Mai mult, acest lucru ar putea contribui decisiv în perspectiva unei viitoare suspendări.

„Tuturor jucătorilor de tenis li s-au trimis notificări referitoare la acest lucru şi ea are o echipă medicală undeva. Este o nechibzuinţă de nedescris”, a spus Pound, fostul preşedinte al WADA.

Sharapova, care nu a mai disputat niciun meci oficial de la eliminarea în sferturile de finală la Australian Open, a fost suspendată provizoriu de Federaţia Internaţională de Tenis începând cu data de 12 martie, în aşteptarea analizării cazului său.

Citiți și:

Scandal dopaj. Mai mulți sportivi ruși depistați pozitiv în ultimele două zile
Producător: Tratamentul cu meldonium luat de Șarapova durează maximum 4-6 săptămâni, nu zece ani
Pierderi uriașe pentru Maria Sharapova. Porsche, Nike și Tag Heuer și-au suspendat contractele de publicitate
Șarapova, atacată dur: „E vorba despre bani. Ar trebui să i se retragă titlurile din ultimii zece ani”
GALERIE FOTO. Maria Șarapova, o carieră în imagini
C. T. Popescu: Nu cred că ar fi bine să se retragă Șarapova
ITF: Maria Şarapova va fi suspendată provizoriu începând cu 12 martie
Maria Șarapova a picat un test antidoping: „Am făcut o greșeală uriașă”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...