Țările în curs de dezvoltare vor să „polueze”. SUA și UE au refuzat propunerea Chinei pentru noul tratat de mediu

Data publicării:
smog china

Discuţiile despre cine a poluat mai tare în ultimele două secole vine cu doi ani înaintea datei până la care Organizaţia Naţiunilor Unite vrea să ratifice un nou acord de mediu care să înlocuiască tratatul de la Kyoto. Deşi ar fi semnat în 2015, noul tratat ar urma să intre în vigoare din 2020 şi ar impune limite clare de poluare tuturor ţărilor membre ONU.

Statele Unite şi Uniunea Europeană au refuzat categoric o propunere foarte interesantă a Chinei şi Braziliei: aceea de a lua în calcul poluarea istorică atunci când sunt stabilite viitoarele măsuri de protecţie a mediului.

Chinezii argumentează că Occidentul a ajuns la nivelul actual de dezvoltare economică poluând masiv în timpul revoluţiei industriale de acum 20 de ani. Ca să ajungă şi ele la nivelul occidentului, ţările în curs de dezvoltare doresc să fie lăsate să polueze ca în vremurile bune, dar murdare, ale revoluţiei industriale. Occidentalii spun însă că economiile emergente sunt leneşe şi că au suficiente tehnologii la dispoziţie cât să îşi extindă industria reducând poluarea.

Ţările în curs de dezvoltare susţin că făceau în general agricultură atunci când cărbunele, una dintre cele mai murdare resurse naturale, ajuta ţările occidentale să îţi dezvolte industria. În aceste condiţii, China vrea să îşi păstreze statutul de cel mai mare poluator al lumii, pe care l-a câştigat în epoca modernă când a început să reducă diferenţele economice faţă de Occident. Celelalte ţări în curs de dezvoltare, precum Brazilia, îşi doresc de asemenea să îşi păstreze poluarea fără de care, spun ele, nu poate exista o creştere a industriei.

Bloomberg scrie însă că Statele Unite, Canada, Uniunea Europeană şi Israelul nici măcar nu au vrut să audă de propunerea ţărilor în curs de dezvoltare.

Delegatul american la discuţiile din Polonia a acuzat economiile emergente de lipsă de ambiţie. El crede că în acest moment, China şi alţii pot face industrie fără poluare. În timpul revoluţiei industriale, tehnologiile actuale de protecţie a mediului nu existau, aşa că ţările occidentale care au folosit masiv cărbune nu prea au avut de ales.

Discuţiile despre cine a poluat mai tare în ultimele două secole vin cu doi ani înaintea datei până la care Organizaţia Naţiunilor Unite vrea să ratifice un nou acord de mediu care să înlocuiască tratatul de la Kyoto. Deşi ar fi semnat în 2015, noul tratat ar urma să intre în vigoare din 2020 şi ar impune limite clare de poluare tuturor ţărilor membre ONU. În momentul de faţă, tratatul de la Kyoto, impune limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră doar în ţările puternice din Occident şi în membrii mai puţin dezvoltaţi ai Uniunii Europene, printre care şi România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...