Moment istoric în medicină. A fost dezvoltat ochiul artificial care ar putea ajuta persoanele nevăzătoare sau cu deficienţe de vedere

Data actualizării: Data publicării:
Ochi artificial
Foto: Getty Images

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un ochi artificial care ar putea oferi roboţilor umanoizi capacitatea de a „vedea” şi ar putea funcţiona ca ochi bionic pentru persoanele cu deficienţe de vedere, informează joi The Independent, citat de Agerpres.

O echipă de cercetători de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Hong Kong au conceput ElectroChemical Eye - denumit EC-Eye - pentru a imita dimensiunea şi forma unui ochi biologic, dar cu un potenţial mult mai mare. Ochiul imită irisul uman şi retina prin intermediul unui obiectiv care focalizează lumina pe o matrice densă din nanofire sensibile la lumină. Informaţiile sunt apoi transmise prin cabluri, care acţionează precum cortexul vizual din creier, către un computer spre a fi procesate.

În timpul testelor, computerul a fost capabil să recunoască literele „E”, „I” şi „Y” când acestea au fost proiectate pe lentilă. Ochiul artificial ar putea fi conectat la un nerv optic pentru a transmite informaţii către un creier uman şi ar putea contribui la îmbunătăţirea ochilor pe bază de cameră video utilizaţi în prezent pe roboţi, au precizat cercetătorii.

„Ochii biologici sunt, probabil, cel mai important organ senzorial pentru majoritatea vieţuitoarelor de pe această planetă”, au scris cercetătorii într-o lucrare care descrie descoperirea.

„Imitând ochii umani, sistemele de vedere artificială sunt la fel de esenţiale în tehnologiile autonome precum robotica. În special pentru roboţii umanoizi, sistemul de vedere, cu caracteristici superioare, ar trebui să semene cu cel uman, din punct de vedere al aspectului, pentru a permite interacţiunea amiabilă dintre om şi robot”, au precizat autorii studiului.

Dispozitivul conceput are în prezent o rezoluţie redusă, fiecare dintre cele o sută de nanocabluri utilizate în construcţia sa reprezentând doar un pixel. Cu toate acestea, cercetătorii au notat că dezvoltarea ulterioară ar putea permite ochiului artificial să aibă o rezoluţie mai bună decât cea a ochilor umani.

Până la de zece ori mai multe nanocabluri decât fotoreceptori biologici ar putea fi folosite, permiţând astfel ochiului artificial să distingă între lumina vizibilă şi radiaţiile infraroşii.

Acest lucru ar permite unui utilizator uman al ochiului biomimetic să vadă obiecte mai mici şi la o distanţă mai mare, obţinând totodată capacităţi de vedere nocturnă.

O lucrare care detaliază acest studiu a fost publicată miercuri în jurnalul ştiinţific Nature.

Editor: A. D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...