Combustibilul viitorului, care ar putea înlocui benzina și motorina

Data publicării:
combustibil alge

Căutarea pentru o sursă de energie regenerabilă a ajuns inclusiv în mare. Mai multe institute de cercetare încearcă să facă biodiesel din microalge. Materia primă e din belşug. Carburantul ar putea înlocui benzina şi motorina, caz în care, spun oamenii de ştiinţă, emisiile de gaze cu efect de seră ar putea scădea cu până la 80%.

Dacă astăzi biodieselul e făcut de cele mai multe ori din ulei de palmier, de rapiţă sau de soia, pe viitor acesta ar putea veni din culturi de alge, momentan crescute în laborator. În Santiago, unul dintre cele mai poluate oraşe din lume, cercetătorii cresc microalge din care extrag ulei pe care ulterior îl transformă în biocombustibil. Comparativ cu rapiţa sau soia, algele sunt mult mai bogate în uleiuri, iar pentru producţia lor nu e nevoie de suprafeţe mari de teren. Aşa se face că oamenii de ştiinţă cred că microalgele sunt una din puţinele surse de biocombustibil care chiar poate acoperi cererea de carburanţi pentru transport. Marea provocare însă este să facă producţia viabilă din punct de vedere economic.

„Trebuie să ajungem să producem la scară mare, să producem microalge şi uleiurile cu care facem biodiesel folosind puţină apă, puţină energie şi cu costuri de producţie mici astfel încât la final preţul carburantului să fie mai mic decât al combustibililor fosili pe care îi folosim acum”, spune Cesar Saez, cercetător.

În laborator, microorganismele trec prin procese de selecţie gândite tocmai să reducă necesarul de energie al culturii. Contează însă nu doar trierea algelor. Se lucrează în paralel şi la tehnologiile care le ajută să crească mai repede şi să fie mai bogate in uleiuri. S-au descoperit deja specii de microalge la care 50% din masă e compusă din hidrocarburi. Totuşi, consensul în lumea academică e că procesele de producţie nu vor fi îndeajuns de rapid rafinate încât biodieselul din alge să ajungă în viitorul apropiat la acelaşi preţ cu petrolul.

Cel mai important lucru aici în Santiago, unul dintre ele mai poluate oraşe, şi în America Latină este să reducem emisiile autoturismelor pe benzină şi motorină. Biocombustibilul făcut din alge crescute în laborator ar fi o metodă efiecientă de a reduce emisiile poluante de care oraşul suferă în mod special toamna şi iarna”, spune Ricardo Garcia, profesor.

Guvernul din Chile a anunţat anul trecut că va investi un miliard de dolari în reducerea poluării din Santiago. Oficialii au instaurat în trecut stare de urgenţă din cauza nivelului ridicat al emisiilor. Probleme mari sunt şi în China unde smogul a închis temporar sute de fabrici anul trecut, dar şi-n Paris unde autorităţile au impus luna trecută circulaţia alternativă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 declarații șocante ale lui Trump despre NATO care ridică întrebări privind...
Digi FM
Dan Negru, despre ultimul mesaj primit de la Silviu Prigoană: „Mă uitam în telefon. Îmi pare rău”
Pro FM
Andrea Bocelli, despre secretul căsniciei cu Veronica Berti, care îi e soție de peste două decenii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Scandalul întâlnirii lui George Simion cu un spion rus. Marcel Ciolacu îi cere demisia șefului Comisiei...
Newsweek
Pensie mărită în decembrie pentru 2.200.000 de pensionari. În ce zile se dau banii?
Digi FM
Cum l-a cunoscut Irina Fodor pe soțul ei, Răzvan Fodor. Ce diferență de vârstă e între ei
marine le pen
Procurorii cer ca Marine Le Pen să nu mai poată candida la funcții publice, în procesul de deturnare de...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Adevăratul motiv pentru care Ben Affleck pare atât de nefericit mereu. Un apropiat a rupt tăcerea: „Vrea să...
UTV
Ana Baniciu si-a aratat casa veche de un secol, renovata in mare stil. „Am incercat sa ii dam un aspect...